Home Politic Romania, torturata de scandalul inchisorilor CIA

Romania, torturata de scandalul inchisorilor CIA

DISTRIBUIŢI

Dupa articolele din presa americana legate de maltratarea copiilor handicapati, dupa raportul Departamentului de Stat care plaseaza Romania pe traseul european al traficului de persoane, inca o lovitura de imagine a fost data tarii noastre intr-un moment critic. Revenirea in prim-plan a existentei inchisorilor CIA, poveste repusa pe tapet de raportorul european Dick Marty. Si asta in plin efort al Romaniei de a scapa de steguletele rosii sau galbene care ne mai stau in cale pana la integrarea in UE si cu o saptamana inaintea summitului european din 15 iunie. Raportul final al lui Dick Marty, prezentat ieri la Paris, aduce grave prejudicii Romaniei, chiar daca acesta a subliniat ca -nu acuzam aceste state, le cerem sa devina responsabile-. Pana la inchiderea editiei, reactiile Romaniei la raportul lui Dick Marty erau doar la nivel parlamentar si guvernamental, Cotroceniul preferand sa nu iasa la rampa. La unison, parlamentarii au sustinut ca afirmatiile prezentate Marty privind existenta inchisorilor CIA pe teritoriul Romaniei nu au la baza nicio dovada reala, dar prejudiciaza imaginea tarii. Guvernul considera ca raportul are un -caracter speculativ-, iar -lansarea de acuzatii pe baza de indicii este inacceptabila-.

Romania si Polonia sunt suspectate ca au gazduit inchisorile secrete unde au fost adusi si interogati suspectii de terorism. Potrivit raportului citat de -The Guardian-, principala dovada impotriva Romaniei este traseul ciudat pe care l-a urmat un avion militar american deplasat, in ianuarie 2004, din Afganistan in Romania.

-Cea mai probabila ipoteza este ca scopul zborului a fost transportul unuia sau mai multor prizonieri de la Kabul in Romania-, scrie Dick Marty, citat de BBC. El recunoaste ca nu are -dovezi definitive- ca in Romania a existat o inchisoare americana, dar sustine ca indiciile pe care le-a gasit justifica noi investigatii.

-Romania este singurul stat membru al Consiliului Europei care se afla pe unul din circuitele de transfer si prezinta toate caracteristicile unui punct de transfer sau destinatie-, se spune in raport. Documentul elaborat de parlamentarul european imparte in patru categorii tarile mentionate, in functie de rolul avut in misiunea secreta a CIA. Astfel, Spania, Turcia, Germania sau Cipru au fost bazele de lansare a zborurilor, in timp ce Irlanda, Portugalia, Marea Britanie sau Grecia au fost puncte de escala. In a treia categorie sunt state ce au permis ca de pe teritoriul lor sa fie capturati suspecti de terorism. E vorba de Italia, Suedia, Bosnia-Hertegovina si Macedonia.

Circuit de extradare

-Dovezile- impotriva Romaniei provin dintr-un -circuit de extradare- implicand un avion Boeing 737 al CIA, cu numarul de inregistrare N313P, zbor care a inceput in Cipru la 21 ianuarie 2004. Avionul si echipa CIA de la bordul sau au zburat a doua zi din Cipru in Maroc pentru a-l -prelua- pe Benyam Mohammed, un fost student londonez, arestat in Pakistan, pentru a-l duce in Afganistan. Apoi, avionul a revenit in Europa pentru a-l -transfera- pe cetateanul german Khaled El-Masri, la 24 ianuarie, tot in Afganistan. Ulterior, considera Dick Marty, traseul urmat de avion indica faptul ca un alt suspect din Afganistan a fost transferat intr-un centru secret de detentie din Romania. Escala din Romania nu poate fi explicata prin necesitatea de a face aprovizionarea cu combustibil, noteaza autorul raportului.

Polonia dezminte

Autorul raportului evidentieaza totodata existenta mai multor zboruri efectuate din Afganistan in Polonia. Banuielile lui Dick Marty in acest sens au fost alimentate de lipsa de cooperare a autoritatilor poloneze: in vreme ce inregistrarile facute de EuroControl arata ca au existat o serie de zboruri cu destinatia Polonia, intre care unele au aterizat la baza aeriana Szymany, la nord-est de Varsovia, oficialii locali au declarat ca nu au informatii privind astfel de vizite. Reactia oficiala a Poloniei nu s-a lasat asteptata, premierul polonez Kazimierz Marcinkiewicz calificand drept -calomnie- raportul Consiliului Europei.

Panza de paianjen

Raportul descrie traseele parcurse de 18 suspecti de terorism care au fost fie -gazduiti- in facilitati europene, fie transportati prin spatiul aerian european, in cadrul unor asa-numite -circuite de extradare- pe care Marty le compara cu -o panza de paianjen in jurul lumii-. Autorul avertizeaza ca SUA, incredintate ca -nici instrumentele judiciare conventionale si nici cele stabilite in cadrul legislatiei de razboi nu pot contracara in mod eficient terorismul international-, au hotarat sa -creeze noi concepte legale- care au privat de libertate sute de suspecti de terorism, in afara teritoriului SUA, dar sub controlul lor, si le-au negat orice fel de acces la drepturile lor legale fundamentale. Or, noteaza Dick Marty, -o astfel de abordare legala este flagrant straina de traditia si sensibilitatea europena si evident contrara Conventiei Europene privind drepturile omului, ca si Declaratiei universale a drepturilor omului-.

Autorul raportului conchide ca, departe de a fi atrase fara voie intr-un -complot al CIA-, cele 14 state europene au fost pe deplin constiente de ceea ce se petrece. Cu toate ca SUA le revine responsabilitatea pentru transferurile -extraordinare- de detinuti, programul nu ar fi putut functiona decat cu cooperarea intentionata sau prin neglijenta crasa a partenerilor europeni, insista parlamentarul elvetian.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.