Home În Lume SPANIA – Marea provocare

SPANIA – Marea provocare

DISTRIBUIŢI

Guardian: Salvarea băncilor spaniole nu elimină necesitatea unor măsuri economice ferme

Acordul de salvare a băncilor spaniole a fost așteptat de toată lumea, astfel încât poate părea doar un nou mic pas către rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, dar este de fapt un moment extraordinar, având în vedere mărimea economiei Spaniei, comentează publicația britanică Guardian.
Aducerea modernității și prosperității în Spania, țară cu o istorie semi-rurală, ar fi trebuit să fie o încununare a proiectului monedei unice.
Recunoașterea faptului că guvernul de la Madrid nu mai poate să își protejeze băncile, împovărate de creditele neperformante generate de un deceniu de frenezie imobiliară, scoate în evidență adevărul dur că, departe de a proteja instituțiile financiare de lumea economică rapace, apartenența la uniunea monetară le-a atras într-o prăbușire catastrofală.
Ajutorul pentru băncile spaniole, de 100 de miliarde de euro, sumă menționată de miniștrii europeni de Finanțe, este mai mare decât au sugerat informațiile inițiale, dar mulți analiști consideră că, având în vedere ieșirile de capital din Spania, va fi insuficient pentru prevenirea unui program de susținere a întregii economii, la o dată ulterioară.
Susținerea băncilor spaniole va împiedica înghețarea întregului sistem finaciar european, dar va face prea puțin pentru economia spaniolă, care este în genunchi, se arată în articol.
La redeschiderea piețelor financiare, luni, dealerii vor decide dacă sunt convinși de acțiunea liderilor din zona euro, sau se vor întreba care va fi următoarea țară victimă.
Italia, văzută ca următoarea piesă de domino care urmează să cadă, ar putea fi viitoarea țintă a unui atac concertat.
Dacă scenariul din ultimii doi ani se va repeta, prețurile acțiunilor vor crește în semn de ușurare că s-a făcut ceva. În zilele și săptămânile care vor urma tendința descendentă a piețelor va reveni, după ce investitorii își vor reaminti că Spania se află într-o recesiune gravă, cu un sfert din forța de muncă aflată în șomaj, existând slabe speranțe ca guvernul de la Madrid să respecte ținta deficitului bugetar convenită cu Comisia Europeană.
Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a decis menținerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 1% și să nu ofere noi împrumuturi ieftine băncilor, deși este aproape sigur că va fi nevoit să ia în curând noi măsuri de susținere.
?ê?£i de parcă nu ar fi de ajuns pentru economia mondială, creșterea economică din Statele Unite și China încetinește

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.