
Anca Neacșu, fostă componentă a trupei A.S.I.A., în week-endul ce tocmai a trecut a spus „Da”.
Alesul iimii este omul de afaceri de origine turcă Serkan Yaman, în vârstă de 32 de ani. Cei doi s-au cununat civil în Turcia, într-un cadru restrâns, unde aprticipat doar familia și câțiva apropiați, evenimentul având loc pe un iaht de lux, iar cununia religioasă a fost oficiată în România. Petrecerea de după cununia religioasă a avut loc la Royal President Ballroom din Bragadiru, unde s-au bucurat pentru fericirea celor doi aproximativ 130 de invitați, atât apropiați și prieteni ai blondinei, cât și ai soțului ei, veniți tocmai din Turcia, dar și de aici din țară.
Meniul a costat 150 de euro și a fost alcătuit din salate de creveți și fructe exotice, icre negre, somon, dar și sarmale sau friptură.
Oaspeții au oferit sumedenie de plicuri cu bani, iar mireasa a fost furată de dansatoarele ei și răscumpărată de mire cu o declarație de dragoste. N-au lipsit nici fostele colege din trupa A.S.I.A., Sorana și Anemona. Ianna, fosta colegă a Ancăi din trupa Ladies, a fost și ea prezentă.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















