La sfarsitul lunii decembrie, masa monetara (M2) a fost de 270.512 miliarde de lei. Fata de luna anterioara, aceasta a inregistrat o crestere nominala de 10,5% (+8,1% in termeni reali). Activele externe nete au crescut cu 4,6%, pana la 168.511 miliarde de lei, prin majorarea cu 24,1% a componentei -Aur- si cresterea cu 1,2% a componentei -Valute convertibile-.
Creditul neguvernamental a crescut in luna noiembrie cu 6,4% (4,1% in termeni reali), pana la 118.254 miliarde de lei, pe seama cresterii cu 5,6% a creditului in lei si cu 6,6% a creditului in valuta (exprimata in lei, componenta in valuta a crescut cu 6,9%). Creditul guvernamental net s-a majorat fata de luna anterioara cu 23% (pana la 24.990 miliarde de lei). Masa monetara in sens restrans (M1) s-a majorat cu 27,8%, pana la 64.309 miliarde de lei, pe seama cresterii cu 14,7% a numerarului in circulatie (care s-a cifrat la 35.635 miliarde de lei) si al majorarii cu 48,9% a disponibilitatilor in conturi la vedere (pana la 28.673 miliarde de lei). Cvasibanii au inregistrat o crestere de 6%, pana la 206.203 miliarde de lei. Economiile populatiei s-au majorat cu 8,6%, pana la 63.706 miliarde de lei, in principal ca urmare a bonificarii de catre CEC, in luna decembrie, a dobanzilor aferente intregului an 2001. In absenta acestei influente, dinamica pozitiva a economiilor populatiei se limiteaza la doar 3,1% (0,9% in termeni reali).
In perioada ianuarie-decembrie 2001, masa monetara a inregistrat o crestere nominala de 46,2%, superioara ratei inflatiei, de 30,3%, din perioada mentionata (in termeni reali cresterea a fost de 12,2%). Creditul neguvernamental a crescut in perioada ianuarie-decembrie 2001 cu 57,7% (+21% in termeni reali). Creditul guvernamental net s-a redus in aceasta perioada cu 34% (-49,4% in termeni reali), in principal ca urmare a rascumpararilor titlurilor de stat destinate restructurarii sistemului bancar.
Masa monetara in sens restrans (M1) s-a majorat in aceasta perioada cu 38,8% (+6,5% in termeni reali), pe seama cresterii cu 39,3% (+6,9% in termeni reali) a disponibilitatilor la vedere si cu 38,4% (+6,2% in termeni reali) a numerarului in circulatie. Cvasibanii au inregistrat o crestere de 48,6% (+14,1% in termeni reali), datorita sporirii cu 43% a economiilor populatiei (+9,8% in termeni reali), cu 38,2% a depozitelor in lei (+6,1% in termeni reali) si cu 54,7% a depozitelor in valuta (+26,9% in echivalent dolari).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















