Home În Lume Frații Musulmani revendică victoria la prezidențialele din Egipt

Frații Musulmani revendică victoria la prezidențialele din Egipt

DISTRIBUIŢI

Frații Musulmani, principala forță politică din Egipt, au revendicat luni victoria candidatului lor Mohammed Morsi la primele prezidențiale organizate în această țară după alungarea de la putere a lui Hosni Mubarak în februarie 2011, informează AFP.
'Doctorul Mohammed Morsi este primul președinte al republicii ales de popor', a afirmat pe contul său Twitter Partidul Libertății și Justiției, aripa politică a mișcării Frații Musulmani, condus de Morsi. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Doctorul Morsi a câștigat', a declarat ulterior purtătoarea de cuvânt a campaniei sale, Nirmeen Mohammad Hassan. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În cel de-al doilea tur al prezidențialelor, desfășurat sâmbătă și dumnică, Morsi s-a confruntat cu un demnitar al regimului Mubarak, ultimul său premier, Ahmad Shafiq. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿La scurt timp dup închiderea secțiilor de votare, junta militară aflată la conducerea Egiptului și-a atribuit vaste prerogative, printre care și puterea legislativă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Dacă victoria sa va fi confirmată, Morsi va dispune de o marjă de manevră extrem de redusă în fața militarilor până la alegerea unei noi Adunării a Poporului în locul Camerei dizolvate sâmbătă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Noile dispoziții, contestate vehement de Frații Musulmani și de partidele din mișcarea revoluționară, care le-au asimilat unei 'lovituri de stat', sunt cuprinse într-o Declarație constituțională complementară, dată publicității de Consiliul Suprem al Forțelor Armate.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.