Home Social Turismul medical, afacere de succes in Romania

Turismul medical, afacere de succes in Romania

DISTRIBUIŢI

Majoritatea cadrelor medicale sunt asaltate in aceasta perioada cu foarte multe cereri pentru programari la lucrari dentare, chirurgie plastica si estetica ori pentru tratamentele balneo-climaterice, venite din partea cetatenilor din alte tari sau a romanilor care lucreaza peste hotare. Datorita tarifelor mici practicate de doctorii autohtoni, turismul medical pe teritoriul Romaniei a inceput sa aiba in ultimii ani un trend ascendent, medicii incepand sa fie renumiti in strainatate pentru tratamentele aplicate.

In ceea ce priveste conditiile si calitatea serviciilor medicale oferite in clinicile si sanatoriile la care se fac programarile respective, ele au inceput sa se imbunatateasca, ajungand la standarde europene. Astfel, atat romanii plecati la munca in Occident, cat si turistii straini aleg sa-si faca tratamente medicale in Romania, datorita tarifelor mai mici de pana la cinci ori fata de tarile membre Uniunii Europene.

Potrivit lui Cristiana Popa, medic dentist in cadrul unei clinici particulare, in ultima vreme, cabinetele stomatologice sunt luate cu asalt de turistii straini, in special de cei de origine italiana sau germana.

-Una dintre ultimele atractii, daca i se poate spune asa, pentru turistii straini e aplicarea bijuteriilor dentare. Cine doreste sa se remarce printr-un zambet stralucitor trebuie sa scoata din buzunar doua milioane de lei vechi, suma la care se mai adauga pretul materialelor necesare aplicarii-, a declarat Popa.

Bijuteriile dentare sunt la moda

Oferta pusa la dispozitie de stomatologi cuprinde bijuterii dentare din metale nobile, precum aurul galben de 22 sau 24 de karate si aurul alb de 18 karate, ce pot fi simple sau cu pietre pretioase, cum ar fi diamant, rubin, safir, agat. Pacientii pot apela si la o mare varietate de bijuterii dentare realizate din zirconiu si prelucrate in forma de briliant sau forma florala. In plus, cei mai pretentiosi pot alege bijuterii din cristal de diferite culori, ce se aduc prin comanda speciala de la clinici din strainatate pentru 55 de euro bucata, la care se adauga taxele de transport.

Aplicarea unei bijuterii dentare e o procedura nedureroasa si extrem de rapida, ce se poate realiza in doar 15 minute. Cand pacientul doreste sa renunte la bijuterie, ea se indeparteaza prin fluorizarea zonei respective.

-Am avut foarte multe cereri de la persoane din Italia pentru montarea de cristale, de forma rotunda sau lacrima. Au fost si cereri pentru bijuterii din aur, preferabile fiind formele foarte variate, cum ar fi steluta, luna, delfin-, sustine Cristiana Popa.

Liftinguri europene la preturi romanesti

Din datele autoritatilor sanitare reiese ca strainii mai vin in Romania pentru a-si face liftinguri, reconstructii la nivelul fetei sau pentru a-si remedia anumite defecte ale corpului, tarifele practicate pornind de la cateva sute de euro. Dar ei mai vin si pentru tratamentele balneo-climaterice oferite in sanatoriile de la Techirghiol, Mangalia, Eforie, Mamaia, Baile Herculane si Felix.

Varful de sezon in ceea ce priveste turismul medical se inregistreaza in lunile iulie-august, dar si in luna decembrie, cand romanii plecati la munca in strainatate se intorc acasa. Ei apeleaza in special la stomatolog, pentru ca asigurarile medicale pentru tarile in care muncesc nu le permit decat executarea tratamentelor de urgenta.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.