Sulfina ne taxeaza mai tare decat Vladescu

Dupa cum am precizat in editia trecuta, actuala legislatie privind taxa pentru mediu, introdusa prin Ordonanta de Urgenta 196/2005, completata de Normele metodologice din 14 iunie 2006, ridica multe semne de intrebare asupra scopului final al acesteia. Banuim ca pentru toata lumea va fi mai convenabila cotizarea din greu la celebrul fond, decat nobila arta a reciclarii deseurilor. Astfel se intampla cand legislatia unei tari e facuta pe -picior-, si nu este discutata in parlament inainte de a fi publicata in Monitorul Oficial.

In primul rand, dupa cum se va vedea in continuare, normele metodologice introduc extensii innacceptabile privind categoriile de agenti economici care trebuie sa plateasca taxa de mediu pentru ambalaje, rezultand o dubla sau chiar o tripla impozitare, dupa caz, chiar pentru o banala foaie de hartie, utilizata, spre exemplu, de catre un cofetar la ambalarea unei prajituri, sau pentru vreo eticheta atasata unui sacou. Iar la pusculita extrabugetara a ministerului mediului, denumita fond pentru mediu, vor intra aceste supertaxe, care nici macar nu sunt deductibile. Chiar si pentru o banala eticheta! Si ce fericit poate fi romanul cand va afla ca ceara de pe cascaval si ghivecele de flori au scapat aprigilor legiuitori, nefiind catalogate drept ambalaje.

Savanti in reciclare de deseuri

Daca luam in calcul principiul similitudinii in aplicarea sanctiunilor, prevederile ordonantei sunt, de asemenea, inacceptabile. Adica simpla nedepunere la termen a unei declaratii, care mentioneaza contributia la fond, se sanctioneaza, potrivit art. 15 al ordonantei, cu o amenda minima de 20 milioane de lei vechi. Un astfel de plafon minim nu exista in intreaga legislatie romaneasca pentru o contraventie similara, spre exemplu, nedepunerea la timp a unui decont de TVA. Or, in discutie intra sute de mii de agenti economici, care nici macar nu banuiesc ca ar putea intra sub incidenta acestui articol. Textul Ordonantei de Urgenta 196/2005 prevede la art. 9, litera d, ca veniturile Fondului pentru mediu se constituie din -o taxa de 1 leu (RON)/kg, (adica 10.000 lei vechi – n.a.) din greutatea ambalajelor introduse pe piata de catre producatorii si importatorii de bunuri ambalate si ambalaje de desfacere-. Dar normele metodologice precizeaza la art. 31 ca obligatia de a plati la fondul in cauza revine producatorilor de bunuri ambalate, pentru ambalajele primare, secundare si tertiare folosite la ambalarea produselor lor, importatorilor de bunuri ambalate, pentru ambalajele primare, secundare si tertiare aferente produselor importate, operatorilor economici care ambaleaza produse ambalate, pentru ambalajele secundare si tertiare pe care le introduc pe piata, producatorilor de ambalaje de desfacere, pentru ambalajele de desfacere si importatorilor de ambalaje. Astfel ca, dintr-un condei, in categoria celor obligati sa depuna declaratii si sa plateasca taxa de mediu pentru ambalaje sunt inclusi sute de mii de agenti economici care ambaleaza -produse ambalate-. Dar pentru ambalajul respectiv a mai platit taxa de mediu fie producatorul, fie importatorul.

Articolul 32 ar trebui sa-l invete pe contribuabil cum trebuie calculata diferenta de taxa de mediu datorata, daca, din intamplare, ii trece prin cap sa se ocupe si cu reciclarea etichetelor folosite ca ambalaj, in loc sa plateasca -angro- taxa pe toate ambalajele nereturnabile. Cu formulele matematice din acest articol, in final, te-ai descurca cumva, dar intelegerea terminologiei utilizate in definirea termenilor acestora implica dificultati serioase, desi fiecare cuvintel e scris in limba romana.

Asteptam cu nerabdare implementarea prevederilor acestor norme intr-un program pentru editarea declaratiilor in cauza, macar din respect pentru sutele de mii de agenti economici dornici sa nu fie amendati inutil cu 20 milioane de lei, ci sa devina buni contribuabili la fondul extrabugetar al Ministerului Mediului, atat de magistral condus de ministrul Sulfina Barbu.