Home Social Vasile Cepoi: Transplantul – o soluție de multe ori mai ieftină decât...

Vasile Cepoi: Transplantul – o soluție de multe ori mai ieftină decât alte terapii

DISTRIBUIŢI

Adoptarea unor măsuri de dezvoltare a rețelei de transplant în sistemul medical românesc a fost discutată ieri de ministrul Sănătății, conf. dr. Vasile Cepoi, la o întâlnire cu prof. dr. Francis L. Delmonico, coordonator desemnat OMS în domeniul donării și transplantului, și cu o delegație a Agenției Naționale de Transplant condusă de către prof. dr. Irinel Popescu.
La întâlnire, ministrul Sănătății a declarat că susține extinderea rețelei de coordonatori din cadrul programului național de transplant.
De asemenea, s-a discutat și despre acțiuni de implicare a medicilor din alte specialități, ca de exemplu ATI, în acest domeniu al transplantului.
„Transplantul reprezintă, de multe ori, o soluție mai ieftină și eficientă decât alte terapii și sunt de acord că acest domeniu trebuie să se dezvolte mai mult în țara noastră. De altfel, am fost un susținător al domeniului încă din 2003 când activam ca secretar de stat în minister. Motivul pentru care încă mai avem liste de așteptare la transplant nu este legat de fonduri, care sunt suficiente în programul național, cât mai ales de mentalitatea încă neschimbată în rândul multor medici, dar și al populației“, a declarat ministrul Sănătății.

Rudi Vania

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.