
Faptul că premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în ceea ce privește lucrarea sa de doctorat, a determinat cercetătorii din România să ceară demisia acestuia atât din funcția de premier cât și din toate funcțiile publice pe care le deține. Acest lucru este justificat și legitim având în vedere că acuzațiile ferme de plagiat la adresa domnului Ponta au repercursiuni asupra întregului sistem universitar românesc.
Asociația Ad Astra amendează grav scandalul de plagiat în care este implicat Victor Ponta, considerând că ”dincolo de aspectele penale, administrative sau civile, plagiatul este în primul rând o rușine”. Demisia premierului din toate funcțiile publice pe care le deține este o măsură pe care cercetătorii o consideră necesară și iminentă pentru situația României care este afectată constant de această problemă. "Ad Astra cere demisia imediată a d-lui Ponta din funcția de prim ministru și din toate funcțiile publice deținute. Întârzierea demisiei d-lui Victor Ponta înrăutățește situația României, oră de oră și zi de zi. De asemenea, dacă nu se iau masuri eficiente de prevenire a unor astfel de evenimente în viitor, repetarea unor catastrofe similare este inevitabilă.” se menționează în comunicatul postat pe site-ul asociației Ad Astra.
Având în vedere impactul scandalului de plagiat asupra întregului mediu universitar, reprezentanții Ad Astra consideră necesară organizarea unei comisii de către Universitate, care să analizeze acuzațiile cu privire la acest caz, printr-o implicare directă.
Totodată, cercetătorii mai precizează că este ”absolut necesar” ca fiecare ocupant al unei funcții publice să își identifice singur ”propriile lucrări publicate în condiții incorecte” și să le rectifice în cel mai scurt timp, pentru a evita izbucnirea scandalurilor de acest gen. "Pentru a preveni astfel de catastrofe în viitor, considerăm că este absolut necesar pentru orice ocupant al unei funcții de demnitate, sau candidat la o astfel de funcție, să identifice din timp propriile lucrări publicate în condiții incorecte, prin plagiat sau alte forme de fals, și să le retracteze cât mai repede. Este, iarași, un gest dificil, dar este răul cel mai mic. În lipsa unor astfel de acțiuni, prejudiciul pe care îl generează plagiatul asupra propriei persoane, asupra celor apropiați, a societăților (partide, instituții) pe care le reprezintă va fi grav și de neiertat", completează oficialii Ad Astra.
Așadar, conform comunicatului Ad Astra, plagiatul de care este acuzat Victor Ponta este o rușine, o lipsă de onoare și un prejudiciu societății românești, toate acestea fiind efectele care se găsesc dincolo de aspectul penal al plagiatului. Asociația Ad Astra definește plagiatul astfel:”A plagia înseamnă a emite în chip mincinos pretenția de a fi autor, prezentând ca fiind proprii ideile și formulările altcuiva. Plagiatorul pretinde în mod ilegitim o autoritate academică și beneficiază, în mod direct sau indirect, financiar sau nu, de pe urma acestei autorități. Plagiatul indică lene, necinste, incompetență și arivism; uneori poate fi involuntar, alteori poate avea alte substraturi și motivații decât cele expuse mai sus, dar întotdeauna este cel puțin jenant. Într-o societate clădită pe bună credință, cum este în general comunitatea academică internațională, această pretenție mincinoasă descalifică persoana în cauză și o umple de rușine.” Faptul că premierul României este acuzat de un astfel de act, aliniază toate trăsăturile negative ale plagiatului menționate de cercetători, cu trăsăturile premierului Victor Ponta, lucru ce agravează cu atât mai mult imaginea societății românești și capacitatea sistemului universitar.
”Dacă cel ce a plagiat se ascunde temporar în spatele unor detalii tehnice de procedură, el sfârșește prin a spori propria dezonoare.” precizează Ad Astra referindu-se la atitudinea pe care Victor Ponta o adoptă cu privire la acuzațiile greu de contestat care i-au fost aduse.
În ceea ce privește revista ”Nature” care a atras atenția asupra plagiatului ce poartă semnătura premierului Victor Ponta, cercetătorii au numai cuvinte de laudă care dau veridicitate și credit afirmațiilor publicației. ”Publicațiile de talia revistei Nature se bucură de o credibilitate deosebită, iar afirmațiile făcute la acest nivel sunt considerate, în primă instanță, adevărate, imediat ce sunt formulate. Efectul măsurabil al acestui fapt este că, în doar câteva ore, știrile din revista Nature sunt preluate în întreaga lume și considerate implacabile ca veridicitate. Trebuie de asemenea subliniat că știrile privind plagiatele d-lor Mang și Ponta fac parte din preocupări mai ample ale revistei Nature, care au vizat și plagiatele ministrului german al apărării și președintelui Ungariei, de exemplu. Aceste preocupări, care se dezvoltă continuu, analizează modul în care sunt construite carierele persoanelor publice la nivel european.”
Conform reprezentanților asociației Ad Astra, amânarea demisiei domnului Ponta va atrage ridiculizarea sistemului universitar românesc și o serie de alte prejudicii care acum, ar putea fi încă evitate. ”În acest caz (dacă Ponta nu va demisiona) tot ce este român și românesc, în primul rând sistemul academic românesc ca sursă ultimă de autoritate, dar și structurile care se bazează pe autoritate, se vor expune unei ridiculizări și marginalizări progresive. Până la urmă, se va ajunge tot la demisie, dar prejudiciul va fi mult mai profund.” se conchide în comunicatul emis de cercetători.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















