Ieri au avut au loc alegeri locale în șase localități din țară. Biroul Electoral Central a decis repetarea acestora, deoarece în cinci dintre ele au fost constatate nereguli la scrutinul din 10 iunie, iar într-o localitate din Maramureș doi candidați au obținut același număr de voturi. La Curcani (județul Călărași) și la Mangalia a fost reluat scrutinul atât pentru funcția de primar, cât și pentru Consiliul Local, în timp ce la Moeciu (județul Brașov), la Răsmirești (județul Teleorman) și la Târnova (județul Arad) este reluat votul pentru primar. La Curcani a fost reluat votul pentru că au fost găsite dovezi de fraudă. Câteva urne în care erau depuse buletinele de vot au fost sparte, iar mai multe altercații au perturbat alegerile din această localitate. Candidatul la primărie care a iscat scandalul a fost reținut împreună cu alte șapte persoane. La Mireșu Mare (județul Maramureș) este organizat al doilea tur de scrutin, deoarece a fost egalitate perfectă între primii doi candidați, care au obținut câte 968 de voturi fiecare. Unul dintre candidați este primarul în funcție. Imediat după slujba de la biserică, urnele au fost pur și simplu luate cu asalt. Atmosfera a fost calmă. În comuna Târnova din Arad au fost introduse într-o urnă de vot 58 de buletine fără ștampila de control a secției.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















