
George Becali va trebui să demonstreze magistraților din țară că-și merită imunitatea pe care i-o oferă statutul de europarlamentar. Curtea de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg a statuat, în toamna trecută, că numai în situația în care unui parlamentar european îi este confirmată imunitatea de către instanța statului din care provine, Parlamentul European (PE) trebuie s-o respecte. Cu toate acestea, aceeași Curte a stabilit că PE nu are competența de a verifica dacă anumite condiții sunt îndeplinite pentru ca un europarlamentar să primească imunitate. Potrivit articolului 10 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene, europarlamentarii beneficiază, pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute membrilor parlamentului propriei țări.
De asemenea, același articol prevede imunitate pentru europarlamentarii aflați și pe teritoriul altui stat membru privind măsurile de reținere sau de urmărire penală. Totodată articolul 9 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților Europene prevede principiul imunității deputaților europeni pentru opiniile sau pentru voturile exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor. În acest caz, tot instanța națională trebui să stabilească dacă europarlamentarul merită să beneficieze de acest fel de imunitate.
George Becali este acuzat de trei infracțiuni de sechestrare în dosarul hoților care i-ar fi furat mașina.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















