
Michael Jackson le-a cerut organizatorilor celor 50 de concerte pe care le va susține la Londra, din iulie, să transforme proprietatea pe care va locui pe timpul șederii în Marea Britanie într-o replică a fostei sale reședințe, celebra fermă Neverland, informează thesun.co.uk.
Michael Jackson, care în prezent se luptă cu cancerul de piele, le-a comunicat reprezentanților companiei AEG – organizatoarea seriei de concerte pe care le va susține în Marea Britanie, la O2 Arena din Londra – că dorește o pistă de bowling, dar și un bålci perfect funcțional pe domeniul Foxbury Manor din Chislehurst, comitatul Kent, unde va locui.
Domeniu de 17 milioane de euro
Superstarul american în vârstă de 50 de ani a închiriat acest domeniu rural, tipic britanic, în valoare de 17 milioane de euro, pe durata șederii sale în Marea Britanie.
Primul concert susținut de Michael Jackson la Londra este programat pe 13 iulie. Starul american a cerut ca până la această dată toate modificările pe care le-a cerut să fie realizate.
În mai, Michael Jackson a provocat îngrijorare în rândul fanilor săi, anunțând că își amână cu cinci zile concertul inaugural, programat ini-țial pentru data de 8 iulie, în timp ce alte trei spectacole din aceeași lună au fost reprogramate pentru martie 2010.
O sursă a declarat: „Lui Michael îi este dor de ferma Neverland, după ce datoriile pe care le avea l-au obligat să o vândă. El crede că ar putea să reînvie puțin din magia ei aici, în Kent, iar managerii acestei seri de concerte sunt bucuroși că pot să-i facă pe plac“.
Domeniul Foxbury Manor din Chislehurst, cu o suprafață de 32.000
de metri pătrați, a fost construit în 1875 și aparține în prezent unei familii din Turcia.
Aceeași sursă a adăugat: „Michael își va aduce aici copiii, pe întreaga perioadă a concertelor sale. Prince Michael, Paris Michael și Prince Michael II nu au împlinit încă 12 ani și se vor amuza și bucura de toate aceste distracții oferite de tatăl lor“.
Presa britanică a scris că turneul cu care Michael Jackson se întoarce pe scena muzicală – „This Is It Tour“ – urmează să-i aducă artistului american venituri cuprinse între 34 și 68 de milioane de euro.
Michael Jackson este unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări de albume din toate timpurile. El și-a început cariera muzicală împreună cu frații săi, în trupa Jackson 5, promovată de celebra casă de discuri Motown, după care s-a lansat într-o strălucită carieră solo.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















