
RAAPPS a depus o plångere penală împotriva Oficiului de Cadastru Prahova, care a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al Regelui Mihai I pentru imobile din Domeniul Peleș. Motivul acestei acțiuni este acela că Oficiul l-a făcut proprietar pe Regele Mihai deși nu existau procesele de punere în posesie, iar Alteța Sa nu a plătit suma de 10 milioane de euro stabilită ca și compensație a lucrărilor efectuate de statul romån, după preluarea Castelului. Guvernul, prin fostul director PNL al RAAPPS Adrian Dumitru, și Casa Regală au convenit în 2006 ca Regelui Mihai I să îi fie restituite proprietățile care reprezentau Domeniul Peleș, administrate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), sub rezerva compensării valorii lucrărilor efectuate de statul romån ulterior preluării.
„Pentru finalizarea punerii în posesie, RAAPPS a întocmit un raport de evaluare care a concluzionat că valoarea lucrărilor executate de statul romån este de 15,3 milioane euro, în timp ce valoarea din raportul de expertiză prezentat de reprezentanții Regelui era de 1,8 milioane euro. RAAPPS a reanalizat cazul și a întocmit un nou raport de expertiză, din care rezulta că lucrarea valorilor executate de statul romån este de minim 10,7 milioane euro“, a declarat secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, în subordinea căreia funcționează regia. „Suma este neachitată și crește continuu, pentru că RAAPPS este obligată să suporte în continuare cheltuielile de administrare“, a precizat Andreescu. Plångerea penală a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe långă Judecătoria Ploiești.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















