Anual, sute de copii sunt dusi ilegali in strainatate, unde sunt obligati sa cerseasca sau sa se prostitueze. Pentru traficul de minori s-au dezvoltat adevarate retele, -marfa- fiind reprezentata de orfani sau de copiii ce traiesc pe strazi. Tentati de ideea unei vieti indestulate, copiii accepta sa plece in strainatate. Potrivit datelor Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), doar 300 de copii romani din cei peste 800 au fost repatriati, in 2005, din Franta, Marea Britanie, Germania, Spania si Italia, 78 fiind neinsotiti.
Copiii neinsotiti adusi in tara sunt socotiti victime ale traficului uman, folositi pentru cersetorie sau implicati in furturi, prostitutie sau alte infractiuni. Cei mai multi ajung intr-unul din cele 11 centre de tranzit sau in adaposturile specializate, unde primesc asistenta medicala si psihologica.
In 2005, ANPDC a primit 773 de sesizari din partea mai multor state privind prezenta pe teritoriul lor a unor copii romani aflati in dificultate, reusindu-se repatrierea doar a 318 minori. Cele mai multe, respectiv 398 de sesizari, au venit de la autoritatile italiene, insa doar in opt din aceste cazuri s-a aplicat masura returnarii. Din Marea Britanie au fost returnati 224 de copii insotiti de familie si 35 neinsotiti. Din Franta, 20 de minori au fost readusi in tara, iar din Spania – 31 de minori. In 2006 au fost 129 de sesizari, din care 59 de copii au revenit in tara, iar noua cazuri au fost de trafic sau exploatare a copiilor.
Spania, Italia si Germania – zone -fierbinti-
Seful Departamentului Strategii si Programe din cadrul ANPDC, Izabella Popa, a declarat ca principalele judete de recrutare a copiilor in vederea exploatarii sunt Iasi, Bacau, Vaslui, Neamt, Suceava, Botosani, Mehedinti, Dolj, Olt, Gorj, Caras-Severin, Galati si Braila.
Reprezentantii ANPDC sustin ca, din cele 773 de sesizari din 2005, doar pentru 39 de cazuri au fost semnalate expres mentiuni privind implicarea copiilor in cersetorie, furturi sau prostitutie.
In alte sapte cazuri din Spania, Italia si Germania s-a precizat ca e vorba de trafic de copii. In Spania au fost doua cazuri, unul dintre copii a carui familie e din Bucuresti fiind repatriat, in Italia – patru cazuri de prostitutie, iar in Germania – un caz de trafic de prostitutie, fiind vorba de o adolescenta din Brasov.
Asistenta psihologica
Toti acesti copii repatriati intra automat sub protectia si asistenta centrelor specializate care ofera servicii de sprijin pentru reintegrarea familiala, scolara si profesionala.
Din datele ANPDC, in perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, peste 3.200 de copii si familiile acestora au beneficiat de servicii de prevenire, asistenta si protectie in cele 11 centre specializate din Romania. Din cele 3.200 de cazuri, peste 100 au fost copii repatriati, 400 – minori romani aflati in dificultate pe teritoriul altor state, iar 2.700 au fost copii expusi riscului migratiei ilegale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















