Produsul intern brut (PIB) al României ar putea scădea cu mai mult de 4% în 2009 dacă agricultura internă se va confrunta cu secetă sau inundații și dacă economia globală va fi afectată de criză peste așteptări, precum și de scumpiri ale carburanților, se arată în Programul de Convergență 2008-2011.
Guvernul atrage atenția că premisele care au stat la baza configurării cadrului macroeconomic pe termen mediu pentru actuala ediție a Programului de Convergență au avut în vedere prognozele din ultima perioadă ale diferitelor instituții specializate, care prevăd o comprimare a economiei la nivel global și în Uniunea Europeană, în 2009, mai puternică decât se estimase la începutul anului, și o relansare treptată în cursul anului 2010.
„Este de remarcat că anul 2009 prezintă, în continuare, incertitudini și riscuri majore, având în vedere că economia mondială trece printr-o criză gravă care afectează diferit fiecare stat în parte, inclusiv România“, se mai arată în programul de convergență 2008-2011, publicat ieri pe pagina de Internet a Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
„O reacție negativă mult mai puternică a sectorului real al economiei mondiale la problemele sectorului financiar ar putea avea un impact negativ și asupra economiei românești, prin reducerea piețelor de export pentru produsele românești“, se arată în programul de convergență.
De asemenea, pe plan intern există riscul unor condiții climatice defavorabile pentru agricultură (secetă sau inundații), ceea ce ar diminua oferta de produse agroalimentare, cu efect de reducere asupra autoconsumului și a pieței țărănești. Un alt efect ar fi cel de creștere a importurilor de astfel de produse pentru acoperirea cererii, se mai arată în program.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















