Fostul ministru al justiției Monica Macovei are șanse mari să obțină președinția Comisiei de libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European, conform unor surse din PD-L citate de Mediafax. Numărul doi pe lista europarlamentară a Partidului Democrat-Liberal are o serie de atuuri pentru ocuparea acestei poziții, printre care scorul foarte bun obținut de PD-L, apartenența acestei formațiuni la PPE – cel mai mare grup politic din Parlamentul European, dar mai ales recunoaștere internațională, dat fiind că a fost aleasă de două ori „Femeia anului“ chiar de către acest for comunitar.
Dacă fosta deținătoare a portofoliului Justiției reușește să fie aleasă, ar aduce României cea mai importantă funcție deținută până acum de țara noastră în Uniunea Europeană.
Nu va fi comisar
Propunerea Monicăi Macovei pentru un post în Parlamentul European înseamnă că aceasta nu va fi nominalizată pentru un post de comisar european, așa cum se vehicula în ultimele zile în România. Dat fiind faptul că nu e agreată de PSD, unul dintre partidele membre ale guvernului român, dar și din cauza faptului că nu are experiență în instituțiile UE, Macovei avea oricum foarte puține șanse de a fi comisar.
Alte nume vehiculate pentru a face parte din Comisia Europeană ar fi pesediștii Adrian Severin, Mihai Tănăsescu și Vasile Pușcaș, pedelistul Theodor Stolojan și fostul ministru liberal al agriculturii, Dacian Cioloș.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















