Ultima răpire a Basarabiei, sub semnul uitării și al indiferenței la borna a 72 de ani

Anul 2012 este unul extrem de important din punct de vedere politic pentru viitorul Republicii Moldova în direcția integrării în structurile Uniunii Europene, dar unul la fel de plin de simbolistică în plan istoric, acum când se împlinesc 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei în urma Tratatului de Pace de la București dintre Imperiul Țarist și cel Otoman (16 mai 1812). Totodată, ieri, s-au împlinit și 72 de ani de la cedarea Basarabiei de către România înspre Uniunea Sovietică (28 iunie 1940), în urma amenințărilor Moscovei cu invadarea militară a României. Dacă realitatea istorică este una crudă în privința acestui teritoriu aflat între Prut și Nistru, nici viața politică de pe cele două maluri ale Prutului nu ar indica că există vreo emulație în sensul reparării acestor erori ale istoriei. Atât la București, cât și la Chișinăului se desfășoară o activitate politică tumultuoasă, măcinată în speciale de lupte interne pentru putere și un interes din ce în ce mai mic pentru „problema basarabeană”. Astăzi, nu se mai vorbește despre o unire efectivă dintre cele două teritorii, ci se folosesc mai degrabă formule mai puțin directe cum ar fi „unirea în marea familie a Uniunii Europene” și se vehiculează tot mai des ideea „Statelor Unite ale Europei”, în sensul întăririi puterii economice a UE care se arată tot mai fragilă în fața valurilor crizei financiare. Contextul istoric al momentului „28 iunie 1940”, atunci când România ceda Basarabia la cererea expresă a Uniunii Sovietice, trebuie explicat ca fiind o urmare a semnării între Germania nazistă și Uniunea Sovietică a unui tratat de neagresiune, așa-numitul Pact Ribbentrop-Molotov (23 august 1939), în cadrul căruia cele două mari puteri militare ale vremii își împărțeau Europa ca pe o viitoare pradă de război. O atitudine cinică care avea să mutileze multe națiuni ale acelor vreme și să despartă, în unele cazuri pentru totodată, populații de același sânge. Astfel, ziua de 28 iunie 1940 este considerată de istorici drept începutul ocupației sovietice, moment în care trupele sovietice au intrat pe teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord ca urmare a semnării pactului Ribbentrop- Molotov. Regretatul istoric Florin Constan­tiniu avea să creioneze într-una dintre lucrările sale -„O istorie sinceră a poporului român”  – traseul teritoriilor ocupate: „Nordul Buco­vinei, ținutul Herța, părțile de nord și de sud ale Basarabiei au fost încorporate RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei a fost unit cu o parte a RSSA Moldovenești, din stânga Nistrului (cealaltă parte a fost și ea integrată Ucrainei) și au constituit RSS Moldovenească (2 august 1940). Basarabia era astfel dez­membrată, pierzându-și unitatea teritorială”.

Divide et impera

În același context al divizării, astăzi la București se vorbește numai despre luptele interne pentru putere iar la Chișinău au loc deja tradiționalele lupte dintre liberali și comuniști pe tema „definirii agresorului”, mai ceva ca la Londra în 1933, atunci când ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, expunea proiectul sau despre definirea agresiunii. O divizare a ideilor și intereselor care sufocă astăzi orice tentativă de reconfigurare și de îndreptare a unor abuzuri din trecut. Parlamentul de la Chișinău a fost ieri scena unor dispute între PCMR și PL privind anexarea Basarabiei la URSS, la 28 iunie 1940, acolo unde unii deputați au considerat această dată o „zi neagră în istorie”, în timp ce alții au sărbătorit „eliberarea Moldovei de sub ocupația română”. Disputa dintre cele fracțiuni a început după ce liberalii de la Chișinău au cerut să fie ținut un minut de reculegere în plenul Parlamentului. „Este 28 iunie, o zi tristă, atunci când în urma pactului Ribbentrop-Molotov Basarabia a fost ruptă de la trupul țării. Sute de mii de oameni au fost deportați, omorâți în lagăre de concentrare”, a declarat liderul fracțiunii, Ion Hadârcă. Nu toți deputații au dat curs acestei solicitări, inclusiv președintele parlamentului Marian Lupu, care a declarat că istoria nu poate fi schimbată și că fiecare este în drept să aibă viziunea sa referitor la unele evenimente istorice. Anterior venirii în Parlament, deputații liberali fuseseră să depună flori la Piatra comemorativă în memoria victimelor ocupației sovietice din 28 iunie 1940. În același timp, comuniștii s-au felicitat, considerând această zi una a eliberării Republicii Moldova „de sub ocupația română”. „Astăzi se împlinesc 72 de ani de la restabilirea statalității Republicii Moldova. În această zi s-a terminat o perioadă de 22 de ani de distrugere economică și politică a acestui ținut”, a spus comunistul Sergiu Stati. La 24 iunie 2010, liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care deținea la acea vreme funcția de președinte interimar al Republicii Moldova, a decretat 28 iunie zi a ocupației sovietice și a comemorării victimelor regimului totalitar comunist. Curtea Constituțională a anulat însă decretul, după ce acesta a fost contestat de opoziția comunistă, scrie portalul Unimedia.md. Pe de altă parte, Bucureștii nu și-au adus aminte de această zi, dominată doar de dispute dintre cercurile puterii executive. Doar unele mișcări izolate de protest au avut loc astăzi.

Contextul istoric

Ultimul rapt rusesc al unor teritorii românești s-a produs într-un climat complicat pentru România care s-a văzut prinsă între nicovala nazistă și ciocanul sovietic. Mai mult, Franța capitulase cu doar câteva zile în urmă iar Anglia își retrăsese trupele din Europa. Astfel, România nu se putea bizui pe nici un aliat occidental în fața periculos militar din Răsărit. Articolul III al Pactului Hitler-Stalin semnat la 23 august 1939 stipula faptul că „privitor la Sud-estul Europei, atenția este atrasă de către partea sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune”. Dar aceste revendicări de pe hârtie aveau să fie extinse și asupra și asupra Bucovinei, acest teritoriu care nu fusese menționat în niciun fel în protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune. Pe 26 iunie, la orele 22, șeful diplomației sovietice Viaceslav Molotov avea să-i prezinte o notă ultimativă ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu. În document, partea sovietică avea să expună o serie motive în care României i se pretindea „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Moscova reclama atunci că aceste teritorii i-ar fi fost răpite de România într-un moment de slăbiciune și adaugă că Basarabia este populată majoritar de ucraineni. „Uniunea Sovietică nu s-a impacat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”, se solicita în nota ultimativă a Moscovei transmisă lui Davidescu. Astfel, partea sovietică cerea expres „înapoierea cu orice preț” a Basarabiei către Uniunea Sovietică și ca autoritățile române să „transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată”.  Această primă notă avea să traseze clar și punctual pretențiile teritoriale ale Moscovei.

Condițiile predărilor teritoriale

A urmat apoi o corespondență prin canalele diplomatice în care România a încercat să mai tragă de timp pentru a găsi cea mai bună soluție care se impunea. În noaptea din 27 spre 28 iunie, Moscova avea să trimită a a doua notă în care erau specificate și trasate liniile directoare după care România trebuie să cedeze teritoriile revendicate. Printre acestea se regăseau condiții precum: 1) În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești, 2)Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei, 3) În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă, 4) Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului, 5) Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. În răspunsul guvernului român din 28 iunie 1940 nu se face referire la nici o recunoașterea a noilor frontiere, ci se vorbește doar de faptul că partea română "se vede silită să primească condițiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic".

Tratate cu valoare de maculatură

De-a lungul istoriei, tratatele au însemnat constant pentru Moscova doar hârtii fără nici o importanță în practică. Așa s-a întâmplat și cu Protocolul semnat de Nicolae Titulescu și Maksim Litvinov privind pactul de asistență mutuală între România și U.R.S.S la data de 21 iulie 1936, la Montreux. La punctul trei al acestui document se stipula că „guvernul U.R.S.S. recunoaște că, în virtutea diferitelor sale obligații de asistență, trupele sovietice nu vor putea trece niciodată Nistrul fără o cerere formală în acest sens din partea guvernului regal al României, la fel cum guvernul regal al României recunoaște că trupele române nu vor putea trece niciodată Nistrul în U.R.S.S. fără o cerere formală a guvernului U.R.S.S.”. Aceste prevederi nu avea să fie niciodată respectate de Uniunea Sovietică care, câțiva ani mai târziu, la Conferința de la Ialta din 1945, avea să împartă pe un petec de hârtie în sfere de influență împreună cu Marea Britanie această zonă a Europei. Atunci, Vestul abandona încă o dată România în proporție de 90% în mâinile Uniunii Sovietice. Practic, data de 28 iunie 1940 va marca predarea Basarabiei preț de 50 de ani în mâinile  comunismului și ale Uniunii Sovietice, ani în care sute de mii de români basarabeni și bucovineni au fost deportați cu ajutorul „trenurile morții” în diverse colțuri al noul imperiu sub atentul patronaj al NKVD-ului sovietic. Paradoxal, la mai bine de 20 de ani de la obținerea independenței față de Moscova, Chișinăul nu reușește nici acum să se derobeze de haina roșie și grea a comunismului pentru a-și croi un nou destin în rândul lumii civilizate a Europei Unite. Relicvele politice și influența Moscovei în acest teritoriu de grea încercare se fac încă profund resimțite iar crivățul dinspre Răsărit îngheață în continuare eforturile oamenilor politici de la Chișinău de a-și roti capul mai mult în direcția Vestului.

Mădălin Necșuțu