Sindicalistii Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici -Sed Lex- au inceput sa stranga semnaturi pentru declansarea grevei de avertisment si a celei generale, pe fondul nemultumirilor legate promisiunile facute anul trecut de oficialii guvernului. Anuntul survine dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, la Consiliul Unional Extraordinar al Aliantei -Sed Lex- 72 de oficiali ai Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante, Federatiei Nationale a Sindicatelor Muncii si Protectiei Sociale, Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Locala, Federatiei Sindicale a Statisticienilor au analizat stadiul respectarii protocolului incheiat cu guvernul in decembrie 2005. Cu acea ocazie, reprezentantii functionarilor publici au decis sa ceara un spor de fidelitate de 3-20%, un spor de confidentialitate de 15% si un salariu mediu net de 1.225 RON, ca baza a elaborarii noului sistem unitar de salarizare. Biroul Executiv al -Sed Lex- a informat deja guvernul ca in cazul in care nu va elabora, pana la sfarsitul lui iunie, proiectul legii referitoare la sistemul unitar de salarizare a functionarilor publici, acestia vor declansa greva de avertisment si, ulterior, pe cea generala.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















