
Madonna a câștigat recursul pe care l-a făcut pentru a schimba decizia inițială a tribunalului din Malawi, care a respins în luna aprilie cererea ei de adoptare a micuței Mercy James, potrivit deciziei de vineri a Curții Supreme din această țară africană, informează BBC News Online.
În aprilie, un tribunal local a respins cererea de adopție înaintată de celebra cântăreață americană, invocând legea care cere ca persoanele care vor să adopte trebuie să fie rezidente ale acestui stat din sudul Africii de cel puțin 18 luni.
Madonna, în vârstă de 50 de ani, a reușit în cele din urmă să îi convingă pe cei trei judecători de la Curtea Supremă din Malawi să îi aprobe cererea de adopție. Instanța de apel a stabilit că decizia inițială a curții nu ținuse cont de atașamentul cântăreței față de cauza copiilor orfani.
Lovermore Munlo, ministrul Justiției din Malawi, a lăudat interesul manifestat de Madonna pentru ajutorarea orfanilor din Malawi și a declarat că acel copil va avea o viață mai bună dacă va trăi împreună cu celebra cântăreață, a cărei situație financiară este solidă și stabilă.
Consecvență
Madonna l-a cunoscut pe primul ei fiu adoptat, David, în Malawi, într-un cămin care adăpostește copii rămași orfani din cauza maladiei SIDA, în octombrie 2006. La puțin timp după aceea, ea a obținut custodia temporară a copilului – pentru 18
luni – și a putut să părăsească Malawi însoțită de băiețel. În mai 2008, adopția a fost finalizată.
Pentru micuța Mercy James, procedura ar putea fi aceeași, însă Madonna s-a prezentat de această dată în calitate de părinte unic. Artista americană a divorțat în luna ianuarie de fostul ei soț, regizorul britanic Guy Ritchie, cu care are un fiu biologic, Rocco. Madonna mai are o fiică, Lourdes, rezultată din relația ei cu antrenorul de fitness Carlos Leon.
Descrisă de numeroase ori drept „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor“, numită și „Queen of Pop (Regina Pop-ului)“, Madonna este și cea mai bine vândută cântăreață a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















