Home Monden Mihai Alexandu, din nou în fața altarului

Mihai Alexandu, din nou în fața altarului

DISTRIBUIŢI

Niciodată nu e prea târziu să îți deschizi din nou inima pentru iubire. Acest lucru îl știe și Mihai Alexandru, fostul partener de viață al Nicolei.
Compozitorul a avut curajul să pășească din nou în fața altarului, alături de mai tânăra Oana. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Precista, din Bacău, orașul natal al miresei, iar petrecerea s-a ținut la restaurantul Royal Garden, din Mărgineni.
Mihai, 43 de ani, și Oana, 28, au intrat în biserică sâmbătă, în jurul orei 19.00, însoțiți de nașii Cristina Manoliu și Ciprian Săvescu, dirijorii corului de copii „Sunetul Muzicii“. Câteva ore mai târziu, distracția s-a mutat în afara orașului bacovian, unde 200 de invitați au petrecut pe măsura unei astfel de cununii.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.