Home Economic-Financiar Compania ungara Mol ar fi interesata de privatizarea SNP Petrom

Compania ungara Mol ar fi interesata de privatizarea SNP Petrom

DISTRIBUIŢI

-Mol intentioneaza sa devina lider in distributia carburantilor pentru Europa Centrala si de Est si, in aceste conditii, am fi interesati de privatizarea Petrom. Am constatat insa ca deocamdata nu se intampla nimic in acest sens. Nu putem lua o decizie decat dupa ce autoritatile romane vor lua o hotarare in privinta acestei privatizari. Privatizare Petrom ar fi un pas important care ar influenta pozitiv activitatea actorilor de pe piata carburantilor din Romania-, a declarat ieri Norbert Toth, director al Diviziei Control a companiei ungare Mol.

Potrivit directorului executiv al Mol Romania, Aliz Kosza, in perioada 2000-2001, cifra de afaceri a companiei a scazut cu circa 10% din cauza politicii de preturi practicate de Societatea Nationala a Petrolului (SNP) Petrom. -Anul 2001 a fost un an de criza pentru toate companiile care au retele de distributie in Romania -, apreciaza Aliz Kosza. Oficialul Mol sustine ca Romania este singura tara in care pretul carburantilor nu se stabileste in functie de cotatiile internationale. -De la inceputul acestui an am crescut importul de carburanti. Singurul produs pe care nu putem sa-l aducem din Ungaria este benzina cu plumb pentru ca nu se mai fabrica in Ungaria. De aceea, pentru a putea distribui prin reteaua noastra acest produs il achizitionam de la rafinariile romanesti-, a declarat directorul executiv al Mol Romania.

Pe termen lung, Mol isi propune sa atinga o cota de piata de 10% si sa-si dezvolte reteaua de distributie in special in zona de sud si sud-est. Strategia de dezvoltare a companiei mai include extinderea vanzarilor de carburanti auto Euro Super Plus in 33 de statii fata de 18 in prezent, introducerea instalatiilor de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) in sase statii, lansarea cardului de carburant Mol si instalarea a cel putin 10 bancomate in reteaua de distributie. In prezent, investitiile Mol in Romania se cifreaza la circa 82 de dolari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.