Statutul de neutralitate a Republicii Moldova nu reprezintă un impediment pentru o bună cooperare dintre Republica Moldova și NATO, a declarat luni într-o videoconferință purtătorul de cuvânt al Alianței Nord-Atlantice, Oana Lungescu. NATO continuă să sprijine independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova și apreciază progresele înregistrate pe calea integrării europene, a declarat Oana Lungescu. De asemenea, Organizația Nord-Atlantică sprijină și reglementarea pașnică a conflictului transnistrean în formatul 5+2, a mai declarat ea. ?óÔé¼?¿NATO are parteneriate excelente cu multe țări neutre, precum Suedia, Finlanda, Austria. Fiecare țară participă cum dorește la diferite acțiuni ale NATO, a menționat Oana Lungescu, referindu-se la statutul de neutralitate prevăzut în Constituția Republicii Moldova. 'În secolul XXI, NATO nu poate să fie eficientă în foarte multe din sfidările de securitate decât alături de parteneri', a menționat ea. ?óÔé¼?¿Referindu-se la efectele asupra securității Republicii Moldova a amplasării elementelor scutului antirachetă în România, Oana Lungescu a afirmat că este vorba de un proiect defensiv, care va contribui la asigurarea securității în spațiul european. Potrivit Constituției, Republica Moldova este stat neutru, care nu poate face parte din organizațiile militare și care nu permite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Acest statut este susținut și de Federația Rusă, care deține însă un contingent de militari în Transnistria, zona de est a țării, controlată de un regim separatist. Unii politicieni, precum și forțe politice de la Chișinău doresc modificarea statutului de neutralitate și aderarea la NATO, susținând că fără acest pas Republica Moldova nu va putea să adere la UE. Totuși, majoritatea populației nu ar susține un asemenea demers: doar circa un sfert din populație ar vota pentru aderarea țării la NATO, potrivit sondajelor. Experții consideră însă că opinia populației ar putea fi schimbată, dacă ar exista un consens la nivel politic.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















