Home Actualitate Criza a mărit cu 50% numărul copiilor instituționalizați

Criza a mărit cu 50% numărul copiilor instituționalizați

DISTRIBUIŢI

Numărul copiilor care intră în sistemul de protecție a crescut în primul trimestru al acestui an cu 50 la sută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a declarat, ieri, secretarul de stat de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), Ileana Savu.
Potrivit secretarului de stat, creșterea numărului de copii care intră în sistemul de protecție este unul dintre efectele crizei economice.
„Sunt tot mai mulți copii înregistrați în categoria celor abuzați din cauză că sunt neglijați din punct de vedere al sănătății, al educației sau al îngrijirii. Autoritățile sunt nevoite să îi ia din familie pentru că, pe fondul crizei de bani, a creșterii șomajului, părinții ajung să fie consumatori de alcool sau de alte substanțe și nu se mai ocupă corespunzător de ei“, a declarat Ileana Savu.
Secretarul de stat a mai spus că județele cu cele mai multe astfel de cazuri sunt cele din estul și sudul țării.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.