Bac-ul a început, ieri, cu proba orală, eliminatorie, la limba și literatura română. La Colegiul Național „Matei Basarab“ din Capitală, candidații, programați pentru astăzi la examinare, au venit să-și susțină moral colegii, dar și să-i întrebe cum au fost subiectele. Din cele trei săli de examinare, ca la orice examen, unii candidați ieșeau fericiți, alții puțin triști. „Subiectele au fost grele“, au declarat doi tineri nemulțumiți de notele obținute. Întrebați dacă profesorii examinatori le-au spus că pot trage și un al doilea bilet și că, astfel, li se scade un punct din notă, cei doi au răspuns: „Nu, dar am fost anunțați când eram la liceu că putem face acest lucru. Acum, de emoții, am uitat acest lucru“. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a precizat că fiecare candidat a dat, în clasa a XII-a, o declarație pe proprie răspundere că a luat cunoștință de acest aspect. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a vizitat Colegiul Național „I. L. Caragiale“, ocazie cu care a afirmat că „la nivel național lipsesc 40 de președinți de comisii, fiind înlocuiți cu vicepreședinții“. Ministerul Educației a deschis și o linie verde – 0800.80.11.00 – destinată sesizărilor legate de Bac.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















