Home Actualitate Primarul din Stauceni le-a dat satenilor bonuri valorice

Primarul din Stauceni le-a dat satenilor bonuri valorice

DISTRIBUIŢI

Mai multi beneficiari ai venitului minim garantat din comuna Stauceni sunt nemultumiti ca au primit in contul banilor cuveniti pe luna ianuarie, bonuri valorice. Oamenii il acuza pe primar, Dorin Andronache (foto), ca a incalcat legea pentru a-i face vanzare sotiei lui, gestionara la Cooperatia de Consum din localitate.

In Stauceni, 224 de persoane beneficiaza de venitul minim garantat. O parte dintre beneficiari au primit, in loc de bani, bonuri. Spre exemplu, unei persoane care avea de primit 600.000 de lei i s-a eliberat un bon in valoare de 200.000 de lei, in timp ce uneia care avea de primit 1.800.000 de lei i s-a dat un bon de 600.000 de lei.

Cu aceste bonuri, care poarta semnatura primarului si stampila Primariei, oamenii trebuie sa se prezinte la Cooperatia de Consum a comunei Stauceni si sa cumpere orez, ulei, detergent, la un pret destul de mare, spun cetatenii. -Lumea este foarte revoltata din aceasta cauza. Le-au dat cate un bon de alimente, dupa care i-au indrumat sa se duca la Cooperatie, unde lucreaza sotia primarului, sa cumpere alimente.

Personal, cred ca este un abuz din partea primarului. Inteleg sa opresti bani pentru neplata impozitului pe casa, dar nu pentru alimente-, spune un cetatean din comuna Stauceni, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

Dorin Andronache, primarul comunei Stauceni, sustine ca Legea privind acordarea venitului minim garantat prevede clar faptul ca primarii pot organiza acordarea ajutorului social in bani, in natura si prin plata unor cheltuieli de intretinere si incalzire a locuintei, la preturile si tarifele stabilite potrivit legii.

Dupa ce a umblat pe la toate crasmele din sat, interesandu-se cine si ce datorii are, primarul a intocmit o lista cu persoanele care nu prezinta garantie, deoarece sunt alcoolici. Acestora li s-au eliberat bonuri valorice pentru a duce mancare la familie. -Stiind ca foarte multi dintre beneficiari sunt etilici si arunca banii pe bautura, am hotarat sa le dau bonuri de alimente in loc de bani. In acest sens, am incheiat un contract cu Cooperatia de Consum din localitate, care aduce marfa direct din depozit cu un adaos comercial de 5%. Sunt o serie de persoane care doresc sa primeasca incaltaminte pe aceste bonuri. Asa ca am facut comanda sa li se aduca ce doresc-, explica Dorin Andronache.

Suparati pe intarzierea banilor

Zeci de persoane fara venituri s-au adunat, aproape zilnic, in fata sediului Primariei din Dorohoi, cerand autoritatilor plata imediata a ajutoarelor banesti acordate in baza Legii venitului minim garantat.

Oamenii, in majoritate fara locuri de munca, au solicitat plata restantelor pe lunile ianuarie si februarie. Ei sustin ca nu au mai primit ajutoare sociale din luna decembrie si ca, in aceste conditii, sunt in imposibilitatea de a-si asigura mancarea zilnica si plata intretinerii.

-Oamenii cand sunt flamanzi fac galagie. Nu se poate sa primeasca toti o data banii. Noi am stabilit ca distribuirea sa se faca pe zile si am afisat tabelele cu cei care primesc in fiecare zi-, sustine primarul municipiului Dorohoi, Vasile Gherasim.

Tot el sustine ca intarzierile la plata ajutoarelor banesti, acordate in baza Legii 416/2001, sunt determinate de repartizarea destul de tarzie a bugetului pentru venitul minim garantat.

Cristian Lupascu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.