Ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu, a declarat ca va prezenta FMI argumente pentru a nu se opera – asa cum prevedea acordul cu organismul financiar international – cresterea de 16% a pretului energiei electrice din luna aprilie. -Vom prezenta FMI argumente pentru ca viitoarea crestere de pret a energiei electrice sa fie inferioara cotei de 16%-, a afirmat Dan Ioan Popescu. Domnia-sa a precizat ca acest lucru este posibil ca urmare a masurilor de restructurare ce s-au luat la nivelul Termoelectrica. -Din punctul nostru de vedere, la momentul la care s-a calculat ca necesara aceasta crestere de 16% a pretului energiei, in structura Termoelectrica existau pierderi care azi nu se mai regasesc-, a afirmat ministrul industriei, aratand ca, la ora actuala, costurile Termoelectrica se incadreaza in pretul de 39 dolari/MWh. Din surse neoficiale, cresterea pretului la energia electrica incepand cu luna aprilie se va incadra in limita de 10-12%.
Conform acordului cu FMI, de la 1 aprilie 2002, pretul energiei ar trebui sa creasca in asa fel, incat pretul la nivelul principalului producator de energie, Termoelectrica, sa ajunga la 40 dolari/MWh.
Tot de la 1 aprilie 2002, pretul energiei termice de 15 dolari/Gcal urmeaza a fi reactualizat in functie de cursul leu/dolar, iar de la 1 iulie 2002 ar trebui sa creasca la 20 dolari/Gcal. Desi nu a precizat daca aceste majorari pentru energia termica vor fi operate, ministrul industriei a declarat ca un pret de 20 dolari/Gcal ar acoperi costurile de productie. Seful MIR aratat ca si in zona energiei termice s-a inregistrat o diminuare a pierderilor la nivelul Termoelectrica, pierderi care in luna septembrie a anului trecut erau de sapte dolari/Gcal. In prezent, pretul national de referinta pentru energia termica este de 575.000 lei/Gcal. Ministrul industriei a afirmat ca aceasta intentie, de a creste pretul energiei electrice intr-un procent mai mic fata de cat se stabilise, reprezinta un prim pas, urmand ca in perspectiva -sa convingem colegii de la FMI sa existe chiar o reducere a pretului-. Amintim ca, tot de la 1 aprilie, pretul gazelor naturale stabilit la 82,5 dolari/1.000 mc va fi reactualizat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















