Relatiile comerciale dintre Romania si Franta s-au intensificat in ultimii ani, atat ca urmare a dezvoltarii economice a tarii noastre, cat si a oportunitatilor identificate de investitorii francezi pe piata romaneasca. Potrivit sefului Misiunii Economice a Ambasadei Frantei in Romania, Philippe Boin, valoarea reala a investitiilor franceze la sfarsitul lui 2005 era de aproximativ 3,5 miliarde de euro, o cifra de trei ori mai mare decat cea din evidenta Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS). Pentru anul in curs este preconizata o crestere a acestei sume, datorata extinderii firmelor deja intrate pe piata, dar si atragerii unor noi companii.
De asemenea, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana favorizeaza o patrundere semnificativa a investitorilor francezi si in alte sectoare ale economiei, prin modificari fiscale, precum diminuarea sau eliminarea unor taxe vamale pentru anumite produse.
Conform statisticilor Ministerului Afacerilor Externe (MAE), la data de 28 februarie 2006, Franta ocupa locul 4 in clasamentul partenerilor comerciali ai Romaniei, cu o valoare a schimburilor comerciale de 632 milioane de euro si cu 4.060 de societati investitoare. Aceeasi sursa atribuie Frantei 9,8% din totalul investitiilor straine si noteaza o crestere cu 15% a valorii acestora in primul trimestru al anului fata de aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste nivelul exporturilor Frantei catre Romania, acesta inregistreaza o valoare de 2,2 miliarde de euro. Pe de alta parte, importurile bunurilor din tara noastra ating 1,6 miliarde de euro.
Abordare plurisectoriala
Principalele domenii de investitii preferate de francezi sunt: productia de autoturisme, industria mobilei, domeniul financiar-bancar, industria alimentara, telecomunicatiile, constructiile si materialele de constructii, precum si productia de material rulant (vagoane). Sectorul Intreprinderilor Mici si Mijlocii (IMM) reprezinta inca un domeniu de interes pentru potentialii investitori, fiind extrem de dinamic si flexibil. Un alt avantaj pe care il prezinta IMM-urile este faptul ca nu necesita sume substantiale pentru a dezvolta afacerea si profitul este obtinut intr-un timp relativ scurt. Din acest motiv, majoritatea investitiilor din acest sector se orienteaza catre firmele din provincie cu activitati de productie de bunuri sau prestari servicii.
Printre cele mai cunoscute firme franceze prezente pe piata romaneasca se numara Orange, cu o investitie de peste 1 miliard de euro, Renault-Dacia (630 milioane de euro), Groupe Societe Generale – actionar BRD (830 milioane de euro), Carrefour (160 milioane de euro), Cora (75 milioane de euro), Danone (30 milioane de euro), Saint Gobain Glass (100 milioane de euro) si Alcatel (45 milioane de euro).
Tendinta de crestere
Exporturile de automobile din Franta inregistreaza o continua crestere, constructorul francez Renault fiind in acest moment lider pe piata autoturismelor importate de Romania.
Concernul Renault a devenit si producator pe piata romaneasca incepand cu luna septembrie a anului 2004, cand a fost lansat primul model fabricat in tara noastra de un constructor francez – Dacia Logan. Succesul inregistrat de acesta reprezinta un moment important in consolidarea relatiilor comerciale romano-franceze, fiind menit sa atraga noi investitori si sa permita cresterea increderii acestora in piata romaneasca.
Investitiile recente, de tip greenfield, au inceput si ele sa castige teren. Companii precum Gaz de France sau Saint Gobain Glass Romania au devenit nume importante in acest domeniu relativ nou. In timp ce prima dintre ele a preluat Distrigaz Sud, cea de-a doua reprezinta cel mai mare grup prezent in industria materialelor de constructii. Saint Gobain Glass a fost distinsa cu Premiul Investitorul anului 2004 pentru realizarea de proiecte de investitii foarte importante, determinand efecte pozitive in economia romaneasca.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















