Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a reluat, ieri, procedura de achiziție a softului prin care este depistat votul multiplu, fiind transmise invitații de participare către nouă operatori economici, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 26 iulie.
AEP a anunțat, marți, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că a reluat procedura de achiție, prin "negociere fără publicare a unui anunț de participare" pentru a cumpăra servicii de arhivare electronică a listelor electorale, extragerea bazei de date textuale și sistem de gestionare a arhivei electronice generate cu ocazia referendumului național din data de 29 iulie 2012.
"Menționăm că astăzi, 24 iulie, s-a reluat procedura (de achiziție – n.r.), în acest sens fiind transmise invitații de participare către 9 operatori economici care au participat la proceduri de achiziții publice pe același tip de servicii sau care și-au manifestat interesul pentru a participa cu ofertă preliminară la această achiziție", precizează AEP. "Operatorii economici cărora le-au fost transmise invitații sunt următorii: SIVECO România SA, Total Soft, C&D Industries, Star Storage, XOR IT Systems, Asseco See, Xerox România, Expertissa HQ și Team Net International. Data limită pentru depunerea ofertelor este 26.07.2012, ora 14.00. Sperăm ca până la această dată să depună oferte admisibile un număr cât mai mare de operatori economici cărora le-au fost transmise invitații de participare, ceea ce va conduce la o concurență reală", se mai precizează în comunicatul AEP.
(O.D.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















