Home În Lume Assange va fi apărat de o echipă de avocați condusă de celebrul...

Assange va fi apărat de o echipă de avocați condusă de celebrul judecător spaniol Baltasar Garzon

DISTRIBUIŢI

Celebrul judecător spaniol Baltasar Garzon va conduce echipa de apărare a site-ului internet WikiLeaks și a fondatorului său, Julian Assange, a anunțat marți site-ul. Judecătorul s-a întâlnit recent cu Julian Assange pentru a defini o nouă strategie a apărării, potrivit unui comunicat publicat de WikiLeaks. Această nouă strategie urmărește 'să apere în același timp WikiLeaks și pe Julian Assange împotriva abuzurilor procedurale existente și să expună acțiunile arbitrare, extrajudiciare ale sistemului financiar internațional' împotriva site-ului și a fondatorului său, potrivit aceleiași surse. Magistratul spaniol se va angaja, de asemenea, 'să arate cum proceduri secrete americane împotriva lui Julian Assange și a WikiLeaks au compromis și contaminat alte proceduri legale, între care procedura de extrădare împotriva dlui Assange', adaugă textul. Refugiat din 19 iunie la Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a scăpa de extrădarea în Suedia, unde ar urma să fie judecat pentru un presupus viol, Julian Assange – care își clamează inocența – a cerut azil politic acestei țări latino-americane. Fondatorul WikiLeaks se teme că va fi transferat într-o a doua etapă în SUA, unde ar putea fi condamnat la pedeapsa capitală sub acuzația de spionaj după divulgarea de către site-ul său a circa 250.000 telegrame diplomatice americane. Baltasar Garzon a fost condamnat în februarie la 11 ani de interdicție de exercitare a atribuțiilor după ce a ordonat interceptări telefonice, încălcând drepturile apărării, într-o anchetă asupra unei rețele de corupție care a compromis în 2009 dreapta spaniolă. Această decizie a ruinat cariera magistratului, celebru pentru că a dispus arestarea ex-dictatorului chilian Augusto Pinochet în 1998 la Londra și a condamnat încălcări ale drepturilor omului.

 (O.D.)

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.