Ca intr-o ceremonie medievala, Curtea Constitutionala a pus in mainile Presedintelui arma Referendumului. Prin urmare, Traian Basescu poate, de acum, sa plece in cautarea Sfantului Graal, adica a alegerilor anticipate. Este o interpretare pe care jurnalistii si comentatorii politici au sesizat-o imediat. Daca punem la socoteala si faptul ca mai multi euroobservatori si parlamentari democrati au evocat, in ultima saptamana, necesitatea unei noi consultari electorale, comanda politica de la Cotroceni este evidenta: democrati, treceti Rubiconul (statu quo-ului)! Ultima luare de pozitie (si cea mai -grea-!) a fost a lui Vasile Blaga, poate liderul democrat cel mai apropiat de Traian Basescu. Blaga ar fi, de altfel, responsabilul direct cu organizarea alegerilor, in calitate de ministru al administratiei si internelor. De aici, sugestia ca, logistic si organizatoric, totul e pregatit pentru declansarea campaniei. Dar Vasile Blaga a mai spus ceva! -Coalitia nu are de mult majoritate in Senat si, practic, guvernul nu-si poate impune proiectele decat daca negociaza orice cu opozitia.- Dl Blaga este, de formatie, inginer si se pare ca nu e obisnuit cu subtilitatile retoricii. Lasand la o parte faptul ca fraza implica o recunoastere a carentei de legitimitate formala a guvernarii, lasand la o parte ideea – rinocerica de-a dreptul! – ca Legislativul trebuie sa fie o masina de vot si guvernul nu trebuie sa negocieze (decat, eventual, detalii) cu opozitia, dl Blaga lasa sa se inteleaga ca alegerile anticipate nu sunt indreptate impotriva liberalilor, ci impotriva unei opozitii mult prea puternice. De aici se deschid multe perspective de interpretare!
In general, alegerile anticipate nu sunt dorite. Parlamentarii – din toate partidele! – se gandesc cel putin cu neplacere la fondurile pe care trebuie sa le stranga (in conditiile in care multi nu si-au platit nici datoriile din 2004), la lasatul balta a tuturor proiectelor (cei care sunt mai harnici) si la perspectiva reluarii drumurilor prin judet cu inevitabilele justificari si/sau promisiuni in fata oamenilor. In particular, potrivit sondajelor, doar democratii au, in prezent, o situatie semnificativ mai buna decat reprezentarea in parlament. Celelalte partide, ne referim in special la PSD, PNL si PC, au scaderi de incredere care oscileaza intre ingrijorator si dramatic. Dar nici PRM si UDMR nu au un tonus grozav. Pe de alta parte, electoratul este confuz si lehamesit; numarul nehotaratilor si al non-votantilor este foarte mare. Democratii s-ar afla, deci, in fata unei campanii de tip -scurta si tacuta- sau -iuteala de mana si nebagare de seama- – o reeditare a campaniei lui Videanu din primavara lui 2005 pentru Primaria Generala a Capitalei.
In acest timp, in PNL se infrunta deschis trei grupari, in PSD, Mitrea si Ilie Sarbu dau declaratii cam de capul lor, ocolindu-l pe Mircea Geoana, iar PC e strivit de acuzatiile aduse lui Dan Voiculescu. Nimic nu pare a sta in calea vointei lui Basescu!
Procedural, lucrurile sunt ceva mai complicate. In afara de chestiunile de procedura juridica, la care nu ne pricepem, intervin chestiuni de procedura politica. Un referendum cu intrebarea: -Sunteti de acord cu alegeri anticipate in primavara lui 2007?- nu poate fi organizat sub obladuirea premierului Tariceanu – decat daca presedintele Basescu se razgandeste si-l considera, din nou, pe Tariceanu cel mai bun premier postdecembrist (lucru greu de crezut!). Deci, mai intai, trebuie debarcat actualul guvern. Daca democratii se retrag, acest lucru e relativ usor de facut. Ar urma un guvern interimar, eventual minoritar, care ar avea drept obiectiv specific organizarea referendumului si gestionarea situatiei curente pana la alegeri.
Dar referendumul este, si el, o consultare a poporului, ca si alegerile. Ce s-ar intampla daca fie oamenii nu vin la referendum (situatie care ar putea fi stimulata printr-un apel la boicot din partea partidelor dezavantajate), fie vin, dar se pronunta impotriva anticipatelor? Cumulate, probabilitatile ating un prag critic pentru punerea in aplicare a scenariului. Sa presupunem insa ca oamenii vin la referendum si se pronunta, masiv, in favoarea anticipatelor recomandate de presedintele Basescu. Ar urma o iarna -fierbinte-, in care partidele ar declansa o batalie pe viata si pe moarte pentru acumularea resurselor electorale, iar prim-ministrul interimar (sa zicem, de exemplu, Blaga) ar da subventii la tot poporul. Partidul aflat in sondaje in fruntea optiunilor (probabil, PD) va fi tinta atacurilor tuturor celorlalte partide. Iar capitalul de incredere si simpatie al presedintelui nu va putea compensa decat in mica masura lipsa de lideri de anvergura a PD (ar fi foarte discutabila o decizie prin care Boc si/sau Videanu sa renunte la functiile actuale).
Din cele de mai sus rezulta ca punctul critic al scenei politice este PNL. Basescu are nevoie de tot PNL-ul, nu numai de una sau alta dintre factiunile liberale. Tot PNL-ul, dar nu neaparat ca un intreg. O parte pentru a o coopta la putere si o alta parte pentru a-si asigura o -opozitie constructiva-. Miza ni se pare a fi nu inlaturarea liberalilor de la putere, ci eliminarea PSD din categoria partidelor mari, a partidelor in jurul carora se poate forma guvernul.
De ce? Sa revenim la perioada 1990-1996. O perioada in care Romania s-a deosebit de toate celelalte tari foste comuniste prin aceea ca puterea nu a fost preluata de o formatiune de dreapta, ci de catre o structura politica stranie pe care occidentalii au considerat-o ca pe o clona a fostului partid comunist. Aceasta structura nu numai ca a supravietuit, dar a ramas, inclusiv la alegerile din 2004, cel mai puternic partid al tarii. Exista o anecdota in care Napoleon a fost intrebat ce trebuie facut in colonii (in Haiti, sclavii de culoare se rasculasera si sclavia fusese abolita). -Care a fost cel mai prosper regim pentru colonii?- a intrebat imparatul. -Vechiul regim!- i s-a raspuns. -Atunci sa se restaureze vechile reguli-, ar fi spus Napoleon.
Traian Basescu si-a inceput mandatul sub semnul unei povesti cu licurici. Daca povestea e adevarata, misiunea lui ar fi aceea de a restabili o situatie de -provincie de granita- a Imperiului. Social-democratia si socialismul sunt rafinamente pe care si le pot permite doar societatile capitaliste avansate. Intr-o tara de periferie, cu o clasa mijlocie cvasiinexistenta, cu o oligarhie periculos de puternica, trebuie un sistem politic in care sa predomine valorile de dreapta. Asa pare sa creada Licuriciul cel mare si asa par sa creada si elitele autohtone. Dupa revolutie s-a popularizat intens faptul ca, in Romania interbelica, comunistii – ilegalisti – nu erau decat o mana de oameni. Mult mai putin s-a discutat despre faptul ca, in aceeasi Romanie interbelica, nici legalul PSDR nu a obtinut, niciodata, mai mult de 5% din voturile electoratului. Cu alte cuvinte, istoria ne arata ca, in Romania, liberalismul si valorile de centru au o consistenta mai mare si o traditie mai indelungata decat atitudinile izvorate din experienta comunista.
Si atunci, daca mult discutatul razboi PD-PNL nu este decat o schimbare, de mana forte, a agendei politice, care sa atraga modificarea, in timp, si a agendei publice? Si daca dezbaterea publica din societatea romaneasca este deplasata deliberat de pe axa -privatizare – protectie sociala-, catre axa -dezvoltare liberala – autoritate de stat-? Si daca, in viitor, alternarea la putere n-ar mai avea loc intre social-democrati (mai mult sau mai putin vopsiti) si o coalitie eterogena de dreapta, ci intre liberali si democrati (cu o doctrina afiliata la popularii europeni)?
Radu Enache
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
