Conducerea Spitalului Judetean Suceava a hotarat sa reduca numarul internarilor si, implicit, a cheltuielilor, prin programarea pentru internare a bolnavilor cronici. Acest lucru a fost hotarat ca urmare a semnarii contractului cu CJAS, care prevede o suma mult prea mica fata de necesarul estimat. In fiecare sectie au fost repartizate registre speciale, in care s-au intocmit liste de asteptare pentru internarea bolnavilor cronici.
Directorul Spitalului Judetean Suceava, dr. Sorin Hancu, ne-a declarat ca aceasta hotarare a fost luata atat in beneficiul bolnavilor, cat si al spitalului. -Spitalul judetean este foarte aglomerat si vom incerca sa reducem numarul internarilor, pentru a reusi sa ne incadram, cat de cat in bugetul alocat. Cei care vor fi trecuti pe lista de asteptare, care, de altfel, nu va depasi cateva saptamani, vor fi numai bolnavii cronici, care nu necesita internari urgente. Bineinteles ca, daca un bolnav cronic, trecut pe lista de asteptare, va avea o urgenta, va fi internat imediat ca si toate celelalte urgente. In acest mod, vom incerca sa evitam supraaglomerarea spitalului, sa evitam situatiile in care bolnavii sunt nevoiti sa stea cate doi in pat-, ne-a declarat dr. Sorin Hancu.
Conducerea spitalului monitorizeaza zilnic numarul internarilor, urgentele si cazurile cronice si, in cele cateva zile de cand s-au format listele de asteptari, numarul internarilor a scazut semnificativ, cu aproape 2/3. Dr. Sorin Hancu spune, insa, ca, si chiar daca numarul bolnavilor internati va scadea, cheltuielile administrative vor ramane, in continuare mari: -Un lucru este foarte clar, nu vom putea reduce numarul internarilor de la 67.000, cate au fost anul trecut, la 45.000, conform sumelor contractate, acest lucru este imposibil, cu toate masurile pe care incercam sa le luam-.
O alta problema grava cu care se confrunta Spitalul Judetean este cea a lipsei medicamentelor. La farmacia spitalului nu mai sunt foarte multe medicamente necesare tratamentului bolnavilor spitalizati. -In acest moment, nu exista decat medicamentele de baza, de stricta necesitate. Nu ne mai putem permite sa achizitionam antibiotice sau alte medicamente eficiente necesare, pentru ca nu ne permite bugetul-, a mai spus dr. Sorin Hancu.
Stela Tenciu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















