Desi se afla de ceva vreme undeva la 20% in sondajele de opinie si se ascund dupa formula confortabila, de altfel, ca -rezultatul cel mai credibil al unui sondaj este cel din ziua alegerilor-, reprezentatii PSD s-au manifestat ieri in favoarea alegerilor anticipate.
De fapt, formularea purtatorului de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu, a fost ca -PSD este de acord cu PD privind organizarea de alegeri anticipate-. Acesta s-a lansat intr-un nou atac foarte dur la adresa actualei coalitii de guvernamant si a aratat ca, prin discutiile despre organizarea de alegeri, Alianta dovedeste faptul ca nu isi mai poate indeplini programul de guvernare. In acest context, PSD a decis ca optiunea -cinstita si corecta- este aceea de a se adresa electoratului. In toiul pregatirilor, social-democratii s-au laudat insa ca vor sa faca putina ordine in curtea proprie. Desi aceasta activitate a pornit, teoretic, cu luni bune in urma, Diaconescu a aratat ca, de aceasta data, pana la 15 august, departamentele PSD vor prezenta proiectele de modificare a statutului PSD. Prin aceasta se vrea -reducerea structurilor de conducere si simplificarea acestora-, dupa spusele lui Diaconescu.
PSD nu exclude colaborarea cu PIN
In conformitate cu ideea ca niciun procent de electorat nu este neglijabil, ideologul PSD Vasile Dancu a aratat ieri ca partidul din care face parte a inclus si partidul lui Cozmin Gusa, PIN, pe lista de posibili colaboratori. Dancu sustine ca liderul PIN, Cozmin Gusa, este o persoana care nu s-a indepartat de stanga politica. -Prin spiritul de innoire, promovat si in perioada cat a fost secretar general al PSD, prin pozitionarea in opozitie, Cozmin Gusa este in consens cu spiritul reformei din PSD-, a spus Dancu. Acesta sustine ca PSD ar putea colabora cu PIN in plan parlamentar, votand impreuna anumite proiecte de lege, dar si in -situatii electorale sau postelectorale-. Pe de alta parte, nici lui Gusa nu ii displac aceste planuri. El a anuntat tot ieri faptul ca PIN ar putea colabora postelectoral cu un PSD reformat de noua generatie condusa de Mircea Geoana, -grupul de la Cluj-, Victor Ponta sau Daciana Sarbu. Culmea este ca cei doi lideri au vorbit in acelasi timp despre o posibila colaborare, ceea ce inseamna ca se tatoneaza terenul pentru posibile negocieri.
Critici tardive la adresa MAE
Pe de alta parte, social-democratii au vrut sa dovedeasca si faptul ca sunt mai catolici decat papa criticand, prin vocea purtatorului de cuvant al formatiunii, lipsa de reactie a autoritatilor de la Bucuresti in privinta crizei din Orientul Mijlociu. Potrivit senatorului PSD, nemultumirea acestora provine de la faptul ca Romania nu si-a manifestat nici macar -simpatia- vizavi de victimele conflictului dintre Liban si Israel, care sunt in majoritate civili. Acesta a aratat ca UE a exprimat un punct de vedere politic inca de sambata, iar din partea Romaniei singura reactie a venit din partea unui director din Ministerul Afacerilor Externe. Nici ambasadorul roman in Liban nu a scapat de tirul pesedistilor. -E trist sa vezi un ambasador la Beirut care incearca sa inchirieze acum autocare pentru romanii de acolo-, a spus Diaconescu, completand ca MAE se confrunta cu o lipsa de expertiza in ceea ce priveste gestionarea situatiilor de criza, desi in zona situatia este conflictuala de multi ani. Criticile pesediste au venit insa tardiv, deoarece ieri dupa-amiaza autoritatile stabilisera deja planul de actiune pentru repatrierea cetatenilor aflati in zona de conflict.
Ponta vrea sa stie daca Macovei a colaborat cu Securitatea
Prezent si el la conferinta de presa, deputatul Victor Ponta i-a cerut ministrului justitiei, Monica Macovei, sa faca publice motivele reale pentru care a fost nevoita sa paraseasca magistratura, el sustinand ca Macovei nu a indeplinit standardele impuse de aceasta profesie. -Trebuie sa vedem daca cei care si astazi fac parte din magistratura sunt cei care au determinat-o atunci pe Macovei sa iasa din aceasta categorie. Ei sunt dusmanii personali ai actualului ministru-, a mai spus Ponta. El a mai solicitat, de asemenea, publicarea dosarului de la CNSAS al ministrului justitiei, pentru a se vedea daca Monica Macovei a colaborat sau nu cu fosta Securitate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















