Primăvara și vara nu au fost chiar anotimpuri ale îndrăgostiților în lumea cinematografiei. Cel puțin în ultimul an. Actrița Lena Headey ('Game of Thrones') divorțează de Peter Loughran, anunță Voici.
Poate numele lor nu spun mare lucru. Este vorba însă de regina Cersei din serialul fantastic „Game of Thrones“. Contrar situației din lumea imaginară care a făcut-o cunoscută, Lena Headey poate divorța fără să riște decapitarea. După Vanessa Paradis și Johnyy Depp, Seal și Heidi Klum, Jennie Garth și Peter Facinelli, Tom Cruise și Katie Holmes, un alt cuplu pune punct căsătoriei.
Invocând diferențe ireconciliabile, Cersei-Lena a depus o cerere de divorț pe 20 iulie la Curtea Superioară din Los Angeles ca să se despartă oficial de muzicianul Peter Loughran, cu care nu mai locuiește de un an. Cei doi, care s-au căsătorit în 2007, au un fiu, Wylie Eliot, născut în martie 2010. (G.I.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















