Home În Lume Washingtonul a informat Israelul asupra unui plan B vizând instalațiile nucleare din...

Washingtonul a informat Israelul asupra unui plan B vizând instalațiile nucleare din Iran

DISTRIBUIŢI

 Consilierul american pentru securitate națională Tom Donilon l-a informat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu asupra unui plan B al Statelor Unite privind lovituri preventive împotriva instalațiilor nucleare iraniene, scrie cotidianul israelian Haaretz în ediția de duminică, relatează AFP.
Donilon, consilierul președintelui american Barack Obama, s-a întâlnit cu Netanyahu în urmă cu două săptămâni, în cadrul unei cine de trei ore, scrie ziarul israelian.
"Donilon a încercat să facă înțeles faptul că Statele Unite se pregătesc în mod serios pentru posibilitatea ca negocierile (cu Teheranul asupra programului său nuclear controversat) să conducă la un impas și că, atunci, va fi necesară o opțiune militară", afirmă Haaretz.
"Nu comentăm ceea ce se discută în cursul reuniunilor diplomatice cu ușile închise. Dar articolul este plin de erori factuale", a declarat pentru AFP un oficial israelian întrebat în acest sens.
Această informație este publicată în contextul în care candidatul republican în alegerile prezidențiale Mitt Romney urma să întâlnească, duminică, o serie de lideri israelieni la Ierusalim, în cadrul unui turneu menit să evalueze talia acestuia pe plan internațional.
Romney a criticat în cursul campaniei poli­tica adversarului său față de Iran, inamic declarat al Israelului, promițând sancțiuni mai severe în cazul în care va fi ales.
Israelul, considerat unica putere nucleară din regiune, un statut asupra căruia menține ambiguitatea, prezintă programul nuclear ira­nian ca pe o amenințare la adresa existenței sale, referindu-se la declarațiile repetate ale liderilor Republicii islamice care prezic sau doresc dispariția acestuia.
Principalii oficiali israelieni, cu Netanyahu în frunte, agită periodic amenințarea cu o ope­rațiune militară, exprimându-și îndoielile asupra eficienței sancțiunilor împotriva regimului de la Teheran, care protestează su­bliniind asupra caracterului civil al programului său nuclear.
Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.