
România a atras atenția presei internaționale prin Referendumul de pe 29 iulie 2012, mediatizat peste mări și țări de jurnaliști de seamă ai publicațiilor apreciate la nivel mondial. Chiar dacă nu în avantajul nostru, România este un subiect fierbinte datorită ”loviturii de stat”, mușamalizată prin vot democratic și negată în fel și chip de disperarea USL-iștilor speriați de imposibila coabitare cu Traian Băsescu și de dosarele care îi amenință.
Agenția de știri Reuters își exprima în weekend neîncrederea în ceea ce privește atingerea cvorumului necesar pentru validarea referendumului, considerând că pragul de 50 la sută plus unu din totalul electoratului reprezintă un avantaj pentru președintele Traian Băsescu având în vedere speranțele slabe de prezență la vot. ”Inițial, Băsescu a cerut românilor să oprească lovitura de stat pregătită de USL, iar ulterior a cerut ca aceștia să nu se prezinte la vot, de teamă că alegerile vor fi fraudate de Putere.” scrie Reuters.
În asentimentul celor de la Reuters sunt și cei de la agenția franceză de presă AFP, care scriau că pragul stabilit pentru validarea referendumului este aproape imposibil de atins, considerând absenteismul și dezamăgirea românilor pentru clasa politică principalele impedimente în prezența cetățenilor la vot. „Pragul de 50% plus unu este dificil de atins, într-o țară în care absenteismul bate recorduri, pe fondul deziluziei față de o clasă politică acuzată de neglijarea bunului public și clientelism“. Deși jurnaliștii de la AFP au precizat faptul că demiterea președintelui este prevăzută în Constituție, aceștia critică modul în care această măsură a fost aplicată de cei de la USL, atrăgând atenția nu o dată, asupra atacurilor grave care se aduc statului de drept. „Băsescu și PDL (centru-dreapta, în opoziție) au îndemnat la boicotarea referendumului, pentru a nu „legitima o lovitură de stat“, o tactică denunțată de USL ca antidemocratică“, mai scriu cei de la AFP. Ieșirea din criza politică ce zguduie România rămâne incertă, susțin jurnaliștii AFP, care consideră că o coabitare Băsescu – USL, mai ales după conflictul din iulie privind destituirea, „promite să fie cel puțin electrică“.
Oaia neagră a Europei
Cotidianul francez Le Figaro preciza cu puțin timp înainte de referendum, într-un comentariu-analiză intitulat „România, o nouă oaie neagră a UE“ semnat de Arielle Thedrel, că Bucureștiul „dă de furcă” Bruxelles-ului, care nu poate face altceva decât să constate „dificultatea anumitor țări foste comuniste de a se andoca la valorile sale fundamentale“. Deși Ungaria lui Viktor Orban este de dreapta, în timp ce România lui Victor Ponta se declară de stânga, ambele evidențiază „fragilitatea construcției europene“. Potrivit cotidianului, Ponta reprezintă noua generație a PSD, care, la fel ca PDL-ul lui Traian Băsescu, a rezultat din FSN, moștenitorul PCR. ”După ce a dominat scena politică în primii 15 ani ai tranziției postcomuniste, PSD revendică o identitate social-democrată, deși elitele sale sunt alcătuite din oligarhi și baroni locali”, comentează publicația, citându-l pe Teodor Baconschi care îi acuză de „controlul economiei naționale“, cultivarea clientelismului prin „metode mafiote“ și continuarea „perceperii UE ca pe ceva exotic“.“Indiferent de epilogul acestei crize, pagubele sunt profunde“, conchide publicația franceză, subliniind că „UE iese mai slăbită în urma ei, iar clasa politică românească mai pătată ca niciodată“.
Fără ideologii, fără societate civilă
Interesantă este poziția presei occidentale cu privire la aplicabilitatea ideologiilor și doctrinelor politice în țara noastră. În opinia analiștilor occidentali „în România nu există dezbateri ideologice, stânga sau dreapta fiind de fapt două fațete ale aceleiași monede“, în timp ce societatea civilă este slabă, iar presa este – la fel ca societatea: divizată între „pro“ și „contra“ Băsescu. Acuzația lipsei de substanță politică adusă României pune în culpă întreaga istorie recentă postdecembristă și umbrește eforturile eșuate ale unei țări care se dorea a fi un sistem politic pluripartidist, reducând totodată încrederea în politica românească și limitând așteptările cu privire la dezvoltarea acesteia.
Traian Băsescu în funcție după referendum, ar putea genera o coabitare „ciudată și controversată“ cu Victor Ponta, a cărui alianță este favorită în alegerile parlamentare din noiembrie, în contextul în care mandatul președintelui suspendat se încheie în 2014, scrie ”The Wall Street Journal” într-un material intitulat „Un referendum cu valoare de test în România“, semnat de Gordon Fairclough.
Majoritatea prese externe susține ideea conform căreia problemele României nu sunt nici pe departe aproape de sfîrșit odată cu finalizarea referendumului, ci lupta ar putea continua creând tensiuni politice dar și sociale și economice, indiferent de rezultatul votului. „Fără îndoială, tensiunile ar putea să continue“, a apreciat Otilia Simkova, un analist din cadrul grupului de consultanță pentru risc politic Eurasia Group, cu sediul la Londra. „Un impas pe scena politică ar putea să continue și ar putea conduce la o altă criză politică, la un anumit punct“, a mai declarat ea pentru publicație.
?ê?£i postul de știri BBC a catalogat referendumul din România ca fiind un moment de culme și intensitate politică din perioada care a urmat anilor 1990 și până în prezent. Fără a se fi hazardat în a face pronosticuri, cei de la BBC spuneau că oricare ar fi fost rezultatul referendumului acesta va genera o instabilitate politică și economică, având un impact puternic asupra stabilității și așa șubrede în care se găsește România anului 2012. Potrivit BBC, războiul USL-Băsescu a paralizat luarea de decizii pentru România, în condițiile în care țara noastră urmează să finalizeze acordurile cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care și-a amânat vizita pentru săptămâna viitoare, din cauza referendumului.
Din China până-n Australia
Trecând granițele Europei, războiul politic cu miza obținerii puterii a ajuns și în China, unde agenția de presă Xinhua a notat evenimentele din România fără a le comenta în amănunt dat fiind faptul că și aceștia estimau o prezență la vot sub pragul electoral stabilit. Chinezii au publicat totodată ieri fotografii din secțiile de votare din România, amintind de demiterea președintelui suspendat ca miză a referendumului. Cotidianul australian „The Australian” a surprins esența evenimentelor politice din România caracterizând referendumul ca fiind un „conflict acid dintre președintele Traian Băsescu și alianța USL, în frunte cu liderul acesteia, premierul Victor Ponta”.
Indiferent de strigătele justificative ale celor din USL, presa internațională nu a lăudat sau aprobat evenimentele din România, precizând riscurile pe care țara noastră și le asumă pentru „lovitura de stat” dată de USL, scăderea credibilității țării la nivel european și o posibilă nouă criză economică ale cărei efecte se fac deja simțite.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















