Geopolitica resurselor: petrolul rusesc (I)

În ultimii zece ani, dependența statelor europene de resursele Federației Ruse a crescut semnificativ, pe fondul diminuării petrolului extras din Marea Nordului, astfel încât Kremlinul a devenit un jucător important în ceea ce numim astăzi geopolitica energetică, atât cu statele membre UE, cât și cu cele care alcătuiesc CSI (n.r. – Comunitatea Statelor Independente), în ceea ce privește prețul și transportul acestora spre Occident. Cea mai mare parte a resurselor petroliere ruse e localizată în nordul Siberiei Orientale, în nordul Rusiei și-n Urali, în timp ce resursele din Nord Caucazia și Cecenia sunt epuizate, impactul acestora fiind doar local. În momentul de față, Rusia se situează pe locul al șaptelea la nivel mondial în rândul producătorilor de petrol și ocupă primul loc în cadrul CSI-ului, iar rivalul acesteia, Kazahstanul, are resurse echivalente cu aproximativ jumătate din cele rusești, fapt speculat de către SUA, care tinde să devină un factor de influență la Caspica, spre disperarea regimului autoritarist al lui Putin, care și-a sporit influența internațională prin politica „șantajului energetic“. Pentru strategii de la Kremlin, consolidarea Gazpromului a fost cea mai importantă strategie a epocii lui Putin, prin intermediul căreia a reușit să stabilească din nou controlul asupra zăcămintelor azere, uzbece și turkmene prin intermediul cărora CSI ocupă locul al treilea, la nivel mondial, după Arabia Saudită și Iran. În 2006, producția petroliferă rusă era de 9,8 milioane barili pe zi, din care 2,8 erau destinate pieței ruse, iar 7 milioane erau exportate spre Occident. Astfel, 1,3 milioane barili de petrol brut au fost exportate prin oleoductul Drujba (n.r. – Prietenia) către Belarus, Ucraina, Germania și Polonia, cât și prin Drujba de sud spre Ungaria, Slovacia și Republica Cehă; 1,3 milioane de barili de petrol brut au fost exportate prin noul terminal de la Primorsk, la 200 km de Sankt Petersburg, și 900.000 prin Marea Neagră, cu Novorossiisk. Deși cea mai mare parte a petrolului rusesc este exportată prin conductele și oleoductele deținute de compania Transneft, aproximativ 300.000 de barili sunt transportați pe calea ferată către China.

Marile provocări…

În cadrul politicii sale de exporturi, Federația Rusă trebuie să găsească soluții la trei provocări majore, geopolitice, geografice și materiale: geografice, din cauza distanței mari până la zăcăminte, imensitatea teritoriului și accesul limitat la mările calde (n.r. – visul geostrategic al lui Petru I); geopolitice, din cauza pierderii influenței „asupra străinului apropiat“ și emergenței unei noi zone de tranzit și materiale, din cauza calității infrastructurilor sale învechite, moștenite din epoca Hrușciov, inclusiv a uzării tehnologice a oleoductelor (n.r. – mari conducte de transport de țitei și gaze naturale), chiar și a conductei Drujba, care a depășit 20 de ani de utilizare. În momentul de față, analiștii militari occidentali apreciază că Rusia, în ciuda faptului că face parte din cadrul puterilor emergente, BRIC (n.r. – Brazilia, Rusia, India și China), riscă să piardă monopolul resurselor ca urmare a lipsei de investiții în conducte și tehnologii de transport și a ghidării excesive a banilor proveniți din exporturile energetice spre zona militară (n.r. – vezi cazul rachetei balististice Topol-M, o superarmă cu opt ogive nucleare).