Procesul de integrare a țiganilor în cadrul unui proiect aplicat în Franța nu se ridică la nivelul așteptărilor, provocând îngrijorare în teritoriu, relatează ziarul Le Parisien. Senatorul Jean-Yves Leconte, reprezentându-i pe francezii din străinătate, tocmai a vizitat acest loc unic în Franța, un sat de inserție, unde au fost primiți 74 de romi originari din România. Programul de inserție, finanțat de Uniunea Europeană cu 250.000 de euro și de consiliul general din Val-de-Marne, întâmpină în continuare numeroase obstacole în pofida eforturilor organizației Habitat și Sănătate, care gestionează acest proiect în teritoriu. "Lucrurile nu merg foarte bine", a declarat Maria, care a ajuns aici, după ce a făcut chirpici în România, a prestat diferite servicii la negru în Italia, a cerșit la Paris și și-a pierdut doi copii după ce tabăra de la Orly, în care se stabilise, a luat foc în februarie 2010. Cei 74 locuitori trăiesc din vânzarea fierului vechi și cerșit. Obiectivul privind locuințele este cu siguranță atins, dar romii supraviețuiesc în continuare din vânzările de fier și cerșit, adulții fiind în continuare vizați de restricțiile pe piața muncii pentru români, iar demersurile administarative se desfășoară extrem de lent.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















