Reprezentanții investitorilor germani în România cer politicienilor să revină la rezolvarea problemelor economice, în special cele legate de stabilitate și predictibilitate, după referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.
„Conform ultimelor estimări oficiale, referendumul a eșuat din cauza prezenței reduse la vot (participare sub 50% din cei înscriși pe listele electorale). Ne dorim ca politicienii, așa cum a promis premierul Victor Ponta, să își îndrepte acum atenția supra problemelor economice, pentru ca economia românească să își revină. Ceea ce e important în momentul de față pentru economie este stabilitatea și predictibilitatea condițiilor cadru, cum ar fi dreptul muncii, o protecție mai bună a proprietății intelectuale, dar și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, creșterea transparenței în cadrul licitațiilor publice și în general un dialog permanent al Guvernului cu reprezentanții mediului de afaceri“, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.
Potrivit Biroului Electoral Central, participarea la referendumul organizat duminică a fost de 46,23%, iar dintre alegători 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Rezultatele au fost anunțate după centralizarea rezultatelor din 99,97% din secții.
Comunitatea de afaceri din România a anunțat recent crearea unei coaliții, din care fac parte, printre alții, CIS, AmCham și alte camere de comerț, ca răspuns la deteriorarea mediului economic, cauzată inclusiv de recentele turbulențe venite din zona politicului.
Parteneriatul, care vizează stabilitatea și creșterea economică, reunește organizații precum Camera de Comerț Americană în România (AmCham România), Consiliul Investitorilor Străini (CIS), Fundația România Business Leaders (RBLF), Camera de Comerț Olanda-România, Camera de Comerț Româno-Britanică, Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Româno-Canadiană, Camera de Comerț Bilaterală România-Irlanda, Camera de Comerț și Industrie România-Finlanda, Asociația de Afaceri Danezo-Română și Camera Bilaterală de Comerț România-Cipru.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















