Privatizarea este esența reformei economice în toate țările fost comuniste. Cele care au privatizat mult și repede o duc mai bine decât celelalte. Mircea Ursache, fost președinte AVAS, consideră ca: "Transferul proprietății de stat către proprietatea privată era nu numai o necesitate, ci un proces obiectiv pentru România de după 1990. Pentru că acest proces trebuia însoțit și de infuzia de capital de afară. Toate marile unități economice ale României în '90, erau energofage, având tehnologie învechită, iar prețul produsului lor nu era competitiv pe piață. Toate acestea necesitau acest transfer".
Procesul de privatizare din România a fost unul greoi, oamenii s-au obișnuit greu cu sistemul capitalist, iar cele mai multe privatizări au fost contestate.
Investițiile în retehnologizare și creșterea spectaculoasă a productivității muncii sunt consecințe pozitive ale procesului de privatizare. "Dacia" Pitești, "Alro" Slatina, "Petrom", "Rompetrol" sunt cazuri notorii de sporire a producției, în condițiile reducerii substanțiale a personalului.
În decizia statului de privatizare a companiilor survin mai mulți factori precum problemele sociale – păstrarea locurilor de muncă, poziționarea în cadrul industriei, relațiile cu alte companii, problemele de mediu și soluționarea datoriilor la stat neachitate atâta timp cât societatea aparține statului.
Foarte puțini dintre români au înțeles rațiunile pentru care privatizarea economiei naționale ar fi trebuit să aibă loc. A existat o opoziție nu doar la nivelul opiniei publice, ci, mai ales, în rândul salariaților întreprinderilor scoase la privatizare, pentru că erau conștienți că nu va mai fi acceptat personalul excedentar.
De exemplu, perla coroanei – "Petrom" a trebuit să fie iertată de plata a sute de milioane de euro în momentul privatizării, deși existau toate circumstanțele să fie extrem de profitabilă. După privatizare, practic fără investiții, valoarea de capitalizare bursieră s-a triplat.
In conclzie, practica dovedește că statul român ar fi putut câștiga mai mult dacă ar fi privatizat mai repede. Chiar dacă prețul obținut pe acțiuni ar fi fost mai mic, veniturile fiscale ar fi fost substanțial mai mari.
Cu toate întârzierile procesului de privatizare din România, contribuția unităților din sectorul privat la crearea produsului intern brut a crescut an de an, ajungând să reprezinte peste 80% în prezent, față de numai 16,4% în 1990.
Andreea Virici
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
