Cand primul monarh al Romaniei – regele Carol I – aniversa 40 de ani in fruntea regatului, la initiativa ministrului de domenii de atunci – Alexandru Lahovari – sarbatoarea va fi marcata de -Expozitia Generala Romana-, organizata pe locul fostei Gradini Filaret, care ulterior va deveni cunoscutul Parc Carol din zilele noastre. Proiectul pentru amenajarea suprafetei de 41 de hectare a viitorului parc a fost elaborat inca din anul 1903, purtand semnatura arhitectului peisagist francez Eduard Redont. Printre constructiile grandioase prevazute in proiect, pe Dealul Trocadero avea sa se ridice Palatul Artelor (foto), realizat de inginerul Grant si proiectat de Victor Stefanescu. Cladirea impozanta a Palatului Artelor a fost construita intr-un timp foarte scurt – un an de zile – pe o suprafata de aproape 2.500 de metri patrati. In anul 1910 au fost transferate aici piese de arta religioasa medievala din catedralele Konstantz si Ulm, precum si mobilierul vechii Camere a Deputatilor. De asemenea, in afara acestora, la Palatul Artelor au stat expuse diverse obiecte de arta sau istorice: tablouri purtand semnatura celebrilor pictori Theodor Aman sau Nicolae Grigorescu, obiecte de artizanat ori piese ce aduceau cu ele istoria teritoriului carpato-danubian.
Aflat in administrarea Ministerului Agriculturii si Domeniior, Palatul Artelor trece in anul 1919 la Ministerul de Razboi, care va decide ca acest spatiu sa adaposteasca expozitiile si patrimoniul viitorului muzeu militar, a carui activitate va fi intrerupta in urma incendiului puternic din 1938 ce va afecta cladirea palatului. Deteriorarea cladirii este accentuata si de bombardamentele din 1944, in anii *60 luandu-se decizia mai multor modificari in Parcul Libertatii de atunci. Astfel, pe locul Palatului Artelor, in 1963 a fost inaugurat -Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului si a patriei, pentru socialism-. Acest monument va rezista pana cand, in primii ani ai secolului nostru, devine marul discordiei intre mai multe personalitati politice si culturale, fiind finalmente inclus in acest an intr-un program de reabilitare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















