Home Social Muncitorii necalificati au -disparut- de pe piata

Muncitorii necalificati au -disparut- de pe piata

DISTRIBUIŢI

Migratia fortei de munca in strainatate, cu precadere cea necalificata, a creat un deficit pe piata interna, companiile nationale confruntandu-se cu o lipsa acuta de personal. Acest fenomen se resimte mai ales in industria mecanica, in cea de constructii, precum si in domeniul financiar, IT si juridic. Pe de alta parte, absolventii facultatilor cu profil socio-uman se vad nevoiti sa se reorinteze profesional in conditiile scaderii ofertelor de munca.

Potrivit datelor detinute de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), cele mai cautate locuri de munca sunt cele de muncitori necalificati in industria mecanica, in confectii si in constructii, fiind oferite, in cursul lunii iulie, aproximativ 2.000 de posturi. De asemenea, societatile comerciale cauta in special ingineri constructii civile, industriale si agricole, ingineri mecanici si electronisti, programatori, consilieri juridici si experti in management. Astfel, au fost oferite peste 1.800 de locuri de munca pentru cei cu studii superioare, din care aproximativ 400 pentru ingineri. Lipsa personalului necalificat si a inginerilor este resimtita mai ales de companiile din Bucuresti, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Ialomita, Dolj si Timis.

Firmele autohtone cauta sudori si ingineri

Presedintele ANOFM, secretarul de stat Silviu Bian, a declarat ca la ora actuala se cauta sudorii, debitorii autogeni si inginerii. -Majoritatea celor care aveau ca specializare meseria de sudor ori debitor autogen a plecat sa lucreze in strainatate, iar acum ne confruntam cu o lipsa de personal in acest sector. Inginerii din toate domeniile sunt si ei foarte cautati de firmele din tara, iar muncitorii necalificati – pentru domeniul servicii-, a explicat secretarul de stat.

Sudorii romani sunt platiti in strainatate cu aproape 1.000 de euro pe luna, in conditiile in care in tara primesc cel mult 1.000 de lei noi pe luna. Acelasi lucru s-a intamplat si cu muncitorii necalificati din agricultura, constructii si industrie. Intorsi in tara, pretentiile salariale ale muncitorilor romani cresc, insa companiile autohtone nu pot face fata noilor cerinte. In cursul anului trecut, conform statisticilor Oficiului National pentru Migratia Fortei de Munca (ONMFM), peste 40.000 de romani au plecat la munca in Germania, Spania, Elvetia, Qatar si Nigeria, locurile disponibile fiind in industria alimentara si a lemnului, servicii, agricultura si constructii.

Noile meserii necesita ani de pregatire

Problema deficitului de personal in industrie a fost semnalata si de firmele de recrutare din tara. Adina Popescu Neveanu, coordonator in cadrul departamentului de recrutare a firmei HR-Romania, a precizat ca angajatorii cauta mai ales programatori de diferite nivele, ingineri mecanici si constructori, consilieri din domeniul financiar si juridic.

-In domeniul financiar au aparut pe piata noi meserii, cum sunt cele din audit si controling, unde nu exista inca persoane pregatite. Este nevoie de timp pentru pregatirea expertilor, precum si pentru dobandirea unor certificate, astfel incat, la ora actuala, oferta fortei de munca este foarte mica. Pe de alta parte, s-a dezvoltat industria de productie, iar muncitorii necalificati nu mai sunt de gasit pe piata fortei de muca. A fost o perioada cand nu s-a mai cerut forta de munca bruta, motiv pentru care cei mai multi au plecat in strainatate-, a conchis reprezentantul firmei de plasare.

Psihologii si filologii, nevoiti sa se reprofileze

La polul opus se afla absolventii facultatilor cu profil socio-uman, pentru care nu exista pe piata o cerere foarte mare. Astfel, studentii care au terminat facultati de filologie, geografie, istorie, psihologie, socilologie, asistenta sociala sau pedagogie s-au vazut siliti sa se reprofileze sau sa se angajeze in companii cu profil asemanator domeniului de pregatire. Reprezentantul firmei de plasare HR-Romania a precizat ca absolventii facultatilor cu profil socio-uman se orienteaza catre setorul resurselor umane, publicitate sau jurnalism.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.