
Actualul guvern se îndreaptă vertiginos spre credibilitate zero
Încă de la începutul alcătuirii sale, Cabinetul Victor Ponta a avut mereu probleme de credibilitate cauzate de lipsa unor personaje politice nepătate sau care nu pot fi șantajate. Începând cu nominalizații Victor Alistar, Mircea Diaconu și Corina Dumitrescu, Guvernul Ponta nu a făcut decât să încerce să se cârpească din mers cu tot soiul de oameni politici solidari cu infracționalitatea în diferite forme. Fie că era vorba de incompatibilitate și până la dosare penale, mai mulți miniștri s-au perindat în guvernul Ponta în domenii precum Educație sau Cultură. În dimineața zilei de ieri, Guvernul Ponta a fost zguduit de o nouă lovitură în urma căreia doi dintre miniștri au decis să demisioneze pentru a nu duce la bun sfârșit sarcinile penale trasate de Crin și Ponta. Astfel, miniștrii Ioan Rus (Interne) și Victor Paul Dobre (Administrație) au decis să părăsească actualul cabinet, acuzând totodată ingerințe politice de la vârf. Rus a declarat ieri că și-a înaintat demisia de onoare din funcția de ministru al Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu și continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil. „Nu pot accepta ca Ministerul Administrației și Internelor să fie părtaș la ceva ce nu înseamnă lege, respectarea legii în România. Limitele demnității mele mi le stabilesc singur“, a spus ministrul demisionar Ioan Rus. Acesta a anunțat și demisia colegul său de guvern, liberalul Victor Paul Dobre, cel care a confirmat la scurt timp că și-a înaintat demisia din funcție, el precizând că a făcut acest lucru „din motive personale“ și că va comenta mai mult „altădată“. Întrebat despre motivele demisiei sale, Dobre a răspuns: „Sunt motive personale. Voi comenta mai mult altădată“.
Ipoteza guvernului de uniune națională
Uniunea Social Liberală (USL) și-a revenit cu greu din acest șoc și pentru circa o oră, mai multe organe de presă apropiate USL-ului au vehiculat ipoteza formării unui guvern de uniunea națională împreună cu toate formațiunile politice parlamentare. La scurt timp a fost anunțată o listă întocmită pe genunchi, în viteză, care cuprinde nume noi și rocade pe diferite posturi. Premierul Victor Ponta a anunțat ieri că i-a propus ca miniștri pe Mircea Dușa la Ministerul de Interne, pe Radu Stroe ca ministru delegat pentru Administrație Publică, pe Titus Corlățean la Ministerul de Externe, pe Dan Șova pentru Relația cu Parlamentul și pe judecătorul Mona Pivniceru la Justiție. Astfel Dușa și Stroe au ajuns la Interne și respectiv Administrație. Locul lui Dușa a fost luat de Dan ?ê?£ova, prieten bun cu Victor Ponta și unul dintre artizanii loviturii de stat dată de USL. Apoi, PSD-ul a negociat o inversare de poziții cu PNL pe portofoliile Justiției și Externelor. Astfel, Titus Corlățean a ajuns la Externe în locul lui Andrei Marga, pentru ca Mona Pivniceru (o apropiată a PNL – n.red.) să preia acest portofoliu care a ajuns la PNL. În aceste condiții, Titus Corlățean și-a primit în sfârșit postul dorit, el fiind de altfel un diplomat de carieră iar PNL a preluat postul de ministrul de Justiție, acolo unde Mona Pivniceru va avea de rezolvat anumite dosare politice.
Cine sunt noii miniștri
Mircea Dușa (PSD) este propunerea făcuta de Victor Ponta pentru a îl înlocui pe Ioan Rus ca ministru al Administrației și Internelor. El a fost până în prezent ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul în cabinetul Ponta, funcție pentru care premierul l-a nominalizat astăzi pe Dan ?ê?£ova. Mircea Dusa s-a făcut cunoscut prin atacurile sale față de UDMR, el provenind din Toplița, județul Harghita. Liberalul Radu Stroe, cunoscut adversar politic al actualului președinte suspendat, Traian Băsescu, preia portofoliul Administrației, după ce a fost deputat, senator, secretar general al Guvernului și după ce a fost foarte aproape, în 2008, de a deveni ministru al Apărării. Radu Stroe este cunoscut ca adversar politic al lui Traian Băsescu, el având cu actualul președinte suspendat multe divergențe în timp. Un episod celebru al relației celor doi a fost cel în care, în 2006, la învestirea în funcția de secretar general al Guvernului, Băsescu i-a înmânat lui Stroe un bilet. În momentul în care Radu Stroe se pregătea să depună jurământul, Băsescu i-a înmânat acestuia un bilețel. Citirea bilețelului a părut că îl debusolează pe moment pe Stroe. În presă au apărut imediat mai multe explicații în legătură cu ceea ce putea să cuprindă bilețelul, iar Băsescu afirma că ceea ce scria pe foaie nu era secret. Radu Stroe nu a oferit detalii, sporind și mai mult misterul. El a făcut publice aceste detalii abia la un an distanță. După un an, el a oferit detalii. În februarie 2006 în CSAT s-au discutat legile siguranței nationale, iar Băsescu le-a propus celorlalți membri ca proiectul de lege să fie dezbătut mai întâi cu toate partidele politice înainte de a fi date publicității. Stroe și-a luat angajamentul, alături de alți membri, să nu dea presei informații legate de acest proiect legislativ, cu atât mai mult cu cât cele discutate aveau caracter secret. La numai câteva zile însă, în presă au apărut informații legate de proiectul legilor siguranței, cel bănuit fiind Radu Stroe, ministru liberal. Biletul cuprindea angajamentul lui Stroe legat de păstrarea secretului.
?ê?£ova, prieten și sponsor cu înclinații antisemite
Dan Șova, ministrul popus pentru Relația cu Parlamentul, face parte din cercul de apropiați ai lui Victor Ponta. Cei doi am fost și parteneri de afaceri într-o firmă de avocatură care a reprezentat în instanțe complexurile energetice Rovinari și Turceni. ANAF a făcut anul trecut o solicitare la DNA care il vizeaza pe liderul PSD Victor Ponta și care ar avea legătură cu scandalul Rovinari-Turceni, complexuri care ar fi încheiat contracte de consultanta de 7,7 milioane de lei cu firma de avocatură a lui Dan Sova, la intervenția lui Victor Ponta. ?ê?£ova s-a făcut remarcat recent printr-o serie de afirmații care neagă Holocaustul, motiv pentru care Ponta l-a trimis demis pe acesta din funcția de purtător de cuvânt al PSD și l-a trimis pe să vizite Muzeul Holocaustului pentru a mai învăța istorie. ?ê?£ova s-a reabilitat apoi în ochii lui Ponta atunci când a pus umărul la alcătuirea, din punct de vedere juridic, la planul abuziv de suspendare a președintelui prin forțarea pârghiilor parlamentare.
Rocada Externe-Justiție
Poate cea mai interesantă mișcare este cea a schimbului de ministere în cadrul guvernării USL. Mai nou, Externele ajung pe mâna PSD-ului pentru ca Justiția să capete aparent un aer tehnocratic, mergând la PNL care a propus-o pe Mona Pivniceru, cea care s-a făcut remarcată în activitatea sa juridică doar printr-o ceartă cu președintele Traian Băsescu și „moldoveaneasca“ ei impecabilă. Rocada este una extrem de interesantă. Titus Corlățean a fost tot timpul omul de sacrificiu al PSD-ului care l-a trimis la Justiție pentru a încercă să rezolve anumite dosare a unor oameni politici și sponsori ai PSD. După ce a arătat un potențial foarte bun în blocarea la Senat a semnării tratatului de extrădare dintre România și Siria, miza fiind neaducerea în țară a lui Omar Hayssam care ar fi putut dezvălui multe lucruri compromițătoare despre PSD, Corlățean a părut o versiune bună pentru Justiție. Atunci, pe fondul arestării lui Năstase, PSD-ul a sperat să poată rezolva dosarele unor sponsori ca SOV sau Felix Voiculescu. Pe lângă acestea, USL-ul a sperat că Titus Corlățean va fi cel care îi va schimba din funcție pe procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi și pe șeful DNA, Daniel Morar, ambii fiind considerați „oamenii lui Băsescu“. Numai că Titus Corlățean nu a mers atât de departe din mai multe motive, inclusiv faptul că troica Kovesi-Morar-Macovei este bine văzută în Europa și SUA, fapt ce i-ar fi atras, în cazul unor destituiri, numai probleme în actuala carieră politică. Abil, Titus Corlățean nu și-a periclitat viitorul politic pentru salvarea lui Felix Voiculescu care riscă între 3-12 ani de pușcărie pentru spălare de bani în dosarul ICA. PSD nu mai este foarte interesat de salvarea lui Felix iar Corlățean dă semne că nu va interveni în justiție pentru el. PSD este mai degrabă preocupat de reabilitarea imaginii la nivel internațional iar acest lucru nu poate fi realizat decât de un diplomat de carieră, care a fost până acum doar un om de sacrificiu la Justiție. „Titus Corlățean va merge la MAE, un domeniu pe care îl cunoaște foarte bine și pentru care s-a pregătit în toată această perioadă“, a declarat ieri chiar Victor Ponta, fără a da alte detalii privind motivele deciziei de a-l schimba de la Ministerul Justiției.
Misiunea Monei: distrugerea pilonilor anti-corupție
Disperați, cei de la PNL au cerut în cadrul acestei rocade portofoliul Justiției pentru a trimite pe cineva cu această misiune unică – de a-i schimba pe șeful Procuraturii General și DNA, precum și salvarea lui Felix de la intrarea în pușcărie. Această „treabă murdară“ a fost încredințată Monei Pivniceru, o fată de casă a PNL-ului. Scopurile sunt clare și au fost făcute publice în urma publicării recente a unor stenograme ale ședințelor PNL din data de 3 august 2012. Într-o discuție dintre Relu Fenechiu și Crin Antonescu, primul îl scoate vinovat pentru neînlocuirea lui Kovesi și a lui Morar pe ministrul Titus Corlățean. „Toată lumea să înțeleagă: nu e vinovată Kovesi aici, aici e vinovat ministrul (Corlățean – n.red.). Kovesi trebuie să pună un șef la DNA“, spune Fenechiu către Antonescu. Cu alte cuvinte, pentru neînlocuirea celor doi în fruntea acestor instituții se face vinovat Corlățean, situație cu care PNL nu este de acord. De aici, misiunea Monei Pivniceru va fi de a-i înlocui pe Kovesi și Morar și de a propune alți oameni în locul lor. ?ê?£i la PSD au existat mai multe presiuni pentru înlocuirea celor doi. Cazul procurorilor Bălan și Sâmpetru, cei care făceau trafic de influență pe lângă Ponta, este elocvent pentru cât de importante sunt aceste poziții pentru pot destructura sau instituționaliza corupția și activitățile de tip mafiot în aparatul de stat. Mona Pivniceru, propusă pentru funcția de ministru al Justiției, a venit, ieri, la ședința conducerii PNL, pe a cărei ordine de zi se află și aproparea propunerilor făcute de premierul Victor Ponta pentru portofoliile Justiției și Administrației. Atât de independentă politic este Mona Pivniceru care și-a luat imediat locul în „oștile regulate“ al PNL.
Plan de avarie: reîncălzirea ciorbei Iohannis
În cazul în care acest cabinet nu mai poate supraviețui, USL-ul are pregătit și un plan de rezervă: reîncălzirea ciorbei Klaus Iohannis. Ponta este gata să fugă de responsabilitatea acestor trei luni dezastruoase în care s-a aflat la guvernare și să vină cu soluția „salvatoare“ Klaus Iohannis. Ponta a declarat recent că nu poate conviețui cu Traian Băsescu în funcție de președinte iar șeful statului a declarat la rândul său că „proiectul Klaus Iohannis“ propus în trecut de PSD și PNL nu a fost chiar cea mai rea idee. Premierul Victor Ponta și primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, s-au întâlnit, ieri, la Palatul Victoria, reprezentanții municipalității afirmând că cei doi au discutat despre teme politice și despre actuala remaniere a Guvernului. "Premierul Victor Ponta și primarul Klaus Iohannis au purtat, luni, o discuție pe teme politice și pe tema actuală a remanierii. Primarul Klaus Iohannis l-a rugat pe premierul Victor Ponta să sprijine, în continuare, proiectele Sibiului, în special cel legat de schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale pentru construcția unui nou spital de urgență în Sibiu. Primul ministru s-a arătat dispus să susțină în continuare Primăria Sibiu, în proiectele sale", a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.
Demisie de seară: Mihai Voicu îl înlocuiește pe Lucian Isar la Ministerul pentru Mediul de Afaceri
Lucian Isar a demisionat din din funcția de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, iar portofoliul a fost dat lui Mihai Voicu, vicepreședinte al PNL. Liberalul a spus că Lucian Isar a demisionat din funcția de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri "din motive strict personale", Voicu precizând că el este cel care va prelua acest portofoliu, propunerea fiind aprobată în ședința PNL. Mihai Voicu a anunțat, ieri seară, la finalul ședinței BPC și CNEx a PNL, că "demisia lui Isar a intervenit în ultima clipă". (D.S.)
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















