„Cel mai cinstit guvern” a fost remaniat brusc după trei luni în care, după părerea dlui Preda, „n-a făcut nimic”. Cum n-a făcut? A făcut România de râs și economia de plâns – exasperându-l pe guvernatorul Isărescu care le-a atras atenția că deprecierea leului e doar începutul falimentului: „politicienii vor afla foarte curând că pe piețele financiare gura bate fundul; și îl bate rău”. Concret, gurile lui Ponta și Antonescu vor lăsa țara în fundul gol. „Politica e arta dialogului iar cine nu știe să dialogheze, să plece acasă” a adăugat dl. Isărescu. Politica, arta dialogului? Unde? În ce țară? Căci la noi politica este arta îmbogățirii rapide, cea mai veche meserie din lume și știința războiului. Drept care, remanierea a vizat chiar întărirea guvernului cu niște lunetiști după ce miniștrii Dobre și Rus au demisionat pentru că „MAI nu poate fi părtaș la nerespecarea legii”. Așa că au numit oameni care pot fi părtași. În consecință, deși CCR a precizat încă o dată că a cerut „listele electorale actualizate utilizate la referendum” și nu actualizarea listelor, în guvern au intrat Dușa și Stroe – iar acesta o ținea ca Gaia Mațu: „listele trebuie actualizate; pe vremuri sectoristul urmărea fiecare om în plus”. În schimb nu explica unde-au dispărut cei în minus. La Aiud, la Canal?
În guvern a pătruns și Dan ?ê?£ova, cel care a contrariat o lume întreagă cu declarațiile sale antisemite. Probabil că Ponta și Antonescu au vrut să demonstreze astfel că nu le pasă de gura lumii și nu pot fi opriți de nimic.
Odată ce Antonescu a intrat pe teritoriul Rus (Dobre, oceni dobre!), e clar că vrea să treacă și Rubiconul: listele alea jacta est! Trebuie altele.
Vestea bună ar fi că a dispărut Marga de la Externe unde era pe dinafară iar cea rea este că la Justiție a fost numită Mona Pivniceru care avea vreo două incompatibilități. Ponta nu s-a sinchisit: nimic nu-i place mai mult decât ce-i incompatibil, inadmisibil, incompetent, inutil, incorect și impertinent – cu condiția să coste scump! Cu o impertinență crasă, Ponta l-a acuzat pe dl. Băsescu că duce o luptă oarbă (deși e în legitimă apărare) iar Antonescu chiar a sugerat instituțiilor să se ocupe de „acest cetățean, aparent fără ocupație” care le tot citește legile. Crin, în schimb, ajuns în trei zile din chiulangiul Senatului președintele țării, are, în sfârșit, o ocupație: ocupă locul altuia. Deh, mulți monștri consideră că victima e de vină fiindcă face gălăgie în timpul execuției, deranjând somnul rațiunii.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














