Procuratura a cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru cele trei membre al grupului Pussy Riot, judecate în cadrul unui proces ce are loc în Rusia, pentru faptul că au interpretat în luna februarie, în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, o "rugăciune punk" anti-Putin. Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samutsevitch, în vârstă de 29 de ani, și Maria Alyokhina, în vârstă de 24 de ani, se fac vinovate de huliganism și de incitare la ură religioasă, a declarat procurorul rus în rechizitoriul său susținut în fața Tribunalului Kamovnichesky din Moscova. Cele trei deținute "au comis acte de huliganism, fiind motivate de ură religioasă și de ostilitate față de credincioșii ortodocși", a afirmat același procuror.
De asemenea, câteva asociații ortodoxe ruse au solicitat, ieri, interzicerea concertelor din Rusia ale Madonnei, care ceruse, luni, clemență pentru cele trei femei din trupa Pussy Riot judecate la Moscova.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















