
FC Vaslui – Fenerbahce Istanbul, ora 21:00, în direct la Pro TV
Intrată în Liga Campionilor cu șansele de salvare ale unei muște într-un pahar cu apă minerală, FC Vaslui a atras atenția întregului continent după ce a făcut un joc excelent în Turcia, unde a smuls o remiză pe terenul lui Fenerbahce. După aspectul jocului, însă, lucrurile au stat puțin altfel, deoarece gazdele au fost cele care au egalat in extremis, 1-1, cu numai câteva momente înaintea fluierului de final. Acum, moldovenii pornesc, cel puțin teoretic, din postura de favoriți, deoarece le este suficient un 0-0 la Piatra Neamț pentru a se califica în play-off-ul Ligii Campionilor, ultima fază înaintea grupelor. Site-ul oficial al UEFA a acordat spații ample acestui meci, la finalul căruia s-ar putea să avem parte de cea mai mare surpriză din turul trei preliminar al competiției. Pagina virtuală a forului continental de profil a menționat că FC Vaslui este un club înființat în ultimul deceniu, dar care acum are o șansă foarte mare să se apropie de grupele Ligii Campionilor, după ce anul trecut a evoluat în aceeași fază competițională a Ligii Europa. „Toată lumea este euforică, dar e mai bine să ne liniștim. Ce-am realizat până acum? Nimic! Să rămânem cu picioarele pe pământ”, a declarat antrenorul vasluian Marius ?ê?£umudică pentru jurnaliștii uefa.com, care consideră că nu ar fi o surpriză uriașă ca echipa noastră să se califice în grupele Ligii Campionilor, dar și să câștige titlul pe plan intern.
„Nu tragem la egal!”
Unul dintre cei mai buni jucători ai meciului de la Istanbul, Lucian Sânmărtean, consideră că jocul din această seară va fi cu totul altul, deoarece turcii sunt, acum, obligați să marcheze dacă nu vor să fie eliminați prematur din competiție. „Suntem conștienți că Fenerbahce este o echipă foarte bună, dar suntem puși la punct și cu punctele lor slabe. Sunt convins că ei nu ne vor mai subestima, iar noi suntem obligați să atacăm și să înscriem, pentru că nu avem nicio șansă dacă tragem la 0-0”, a mai spus Lucian Sânmărtean pentru uefa.com.
Meciul FC Vaslui – Fenerbahce se va juca astăzi, de la ora 21:00, și va fi transmis în direct pe Pro TV.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















