Daniela Bartos, ministrul sanatatii si familiei, Ioan Rus, ministrul de interne, si Vasile Soporan, prefectul judetului Cluj, au taiat, ieri, panglica cu ocazia inaugurarii Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, care a fost redeschisa dupa sase ani in care s-au facut lucrari de reparatii si modernizare.
Daniela Bartos a promis, cu aceasta ocazie, ca va sprijini financiar si tehnologic aceasta clinica. Bartos a precizat ca ministerul intentioneaza sa urgenteze lucrarile la Spitalul de Urgenta din Manastur, pentru eficientizarea activitatii de urgenta.
Potrivit directorului DSP Cluj, dr. Stefan Florian, lucrarile de renovare a clinicii au costat peste 10 miliarde de lei. Banii necesari acestor lucrari au provenit atat de la minister, cat si de la autoritatile locale si sponsori. De asemenea, MSF s-a ocupat in mare parte de dotarea clinicii cu aparatura achizitionata, prin programe ale Bancii Mondiale. Clinica de Neurochirurgie, care a functionat sase ani intr-o alta clinica, in conditii improprii, are acum o capacitate de 75 de paturi dispuse in 20 de saloane si patru sali de operatie, dintre care doua sunt gata pentru a prelua pacientii. In vechiul sediu al Clinicii, respectiv un etaj al Spitalului de Pneumoftiziologie, medicii aveau doar o sala de operatie.
Adina Urcan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















