Precipitațiile din ultimele zile trebuie să dea de gåndit autorităților, dar și locuitorilor din toate colțurile țării. Autoritățile trebuie să ia măsuri pentru construirea de diguri și pentru stoparea tăierii ilegale de păduri, în timp ce locuitorii trebuie să nu mai arunce gunoaie în råuri sau să-și construiască locuințe la întåmplare. Este adevărat că nimeni nu se putea „pune“ cu precipitațiile care au atins, izolat, și 60 de litri pe metru pătrat, dar și oamenii au contribuit la producerea inundațiilor. Efectele ploilor apar și la cåteva zile după căderea lor. Traficul feroviar a fost întrerupt, ieri dimineață, în zona localității sibiene Cårța, după ce un pilon al podului de cale ferată din zonă s-a deplasat, din cauza debitului mare al råului Bålea.
Lipsa digurilor, aruncarea gunoaielor în râuri, tăierea la întâmplare a copacilor, lipsa canalizării și construcția caselor pe terenuri „minate“ sunt principalele cauze care au dus la inundațiile din ultimele zile, care au afectat peste 500 de familii din 12 județe și din Capitală. Ce-i drept, și precipitațiile abundente, care izolat au atins 60 de litri pe metru pătrat, au contribuit la umplerea cu apă și nămol a caselor, la blocarea traficului feroviar și rutier, la surparea locuințelor, dar atât localnicii, cât și autoritățile au „ajutat“ la ajungerea în această situație. Cert este că traficul feroviar a fost întrerupt, ieri dimineață, în zona localității sibiene Cårța, după ce un pilon al podului de cale ferată din zonă s-a deplasat, din cauza debitului mare al råului Bålea. Șinele s-au contorsionat și au făcut imposibilă trecerea trenurilor. Ruta Sibiu-Brașov a fost paralizată și nu ar fi exclus ca această situație să mai dureze câteva zile.
Călătorii din toate trenurile care circulau, ieri, pe ruta Sibiu-Brașov-Sibiu au fost preluați de autocare din apropierea locului unde s-a deplasat pilonul podului feroviar și apoi au fost duși cu alte trenuri la destinație. Tot ieri, aproximativ 20 de turiști germani și romåni care erau blocați, de vineri, la Cabana Bărcaciu din Munții Făgăraș au coboråt pe jos, însoțiți de salvamontiști și de cabanier, urmånd un alt traseu decåt la urcare, deoarece acesta a fost afectat de precipitații. Alți 44 de turiști care au rămas blocați la Cabana Negoiu au fost preluați de un elicopter al MAI și duși la Sibiu și Porumbacu.
În urma ploilor toren-țiale, șanțuri în lungime de zeci de metri și cu o adåncime de aproape un metru s-au format pe plaje din Constanța, Mamaia, Eforie Nord și Eforie Sud. Nu numai în județul Constanța, unde 388 de gospodării din localitatea Valu lui Traian au fost distruse total sau parțial, precipitațiile au făcut ravagii. Județele Brașov și Sibiu au fost la fel de grav afectate de inundații. Un număr de 19 curți și două case s-au umplut de ape în județul Giurgiu în urma ploilor care au căzut în noaptea de duminică spre luni, ajungând la cantități de aproape 60 de litri pe metru pătrat. Pentru următoarele zile, meteorologii anunță caniculă.
Flutur: „Ministerul Mediului are încă de refăcut unele diguri“
Coaliția de guvernare a solicitat Ministerului de Finanțe „să găsească soluții pentru achitarea datoriilor pe care le au comunitățile locale în urma distrugerilor provocate de inundațiile din perioada trecută“, după cum a declarat, ieri, vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur. Totodată, Flutur a ținut să precizeze că „Ministerul Mediului are încă de refăcut unele diguri, lucrări care trebuie grăbite și datorii ale unor comunități locale care au de plătit încă bani pentru lucrările pe care le-au executat“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















