
Premierul Victor Ponta chiar ne crede tâmpiți pe toți. Întrebat azi de ce nu a achitat premiile meritate de olimpicii internațional la matematică, Ponta, ca un veritabil escroc, a răspuns pe nerăsuflate: “E o ordonanță a Guvernului Boc care interzice premierea”. Ca om al legii, așa cum se declară cu orice ocazie, Ponta n-a fost însă în stare să spună despre ce ordonanță este vorba. ?ê?£i, pe bună dreptate. Nu numai ca nu exista nicio ordonanță a niciunui guvern pentru a anula premierea elevilor premianți la Olimpiadele Internaționalele dar în aplicarea Legii Educației Naționale, fostul ministru Liviu Pop a emis Ordinul 4371 din 06.06.2012 prin care stabilea cuantumul premiilor acestor tineri care ne umplu inimile de bucurie si respect. Cu nesimțire însă, nici plagiatorul dovedit Ponta și nici incompatibila coordonatoare de doctorate plagiate , madam Cati Andronescu, nu au achitat banii acestor copii. De fapt la frustrata sexagenara de la MEC nici nu ne miră atitudinea, având în vedere cum se adresa domnia sa unui fost olimpic internațional român, Daniel Funeriu, posesor al unui autentic doctorat, coordonat de un laureat al Premiului Nobel. Așteptăm pensionarea rapida a acestei penibile ministrese, înainte de a veni procurorii să o ridice de la minister pentru conflict de interese .
Dan Focșeanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















