Presedintele Basescu a plecat la Washington insotit de atatea scenarii incat nici daca se ducea la Hollywood n-avea portofoliul mai burdusit. Despre unul din aceste scenarii a vorbit el insusi la decolare, atribuindu-si rolul tintei: -dar ne place sa nu se schimbe sistemul – si aici este marea batalie pe care o duc grupuri de politicieni in aceste zile -, ci presedintele. Iar eu spun: sistemul trebuie schimbat-. In sfarsit, a descoperit si dl Basescu America! Sistemul trebuie schimbat, numai ca nimeni nu e interesat. Cei speriati fie de procese penale, fie de deconspirari la CNSAS au inceput, intr-adevar, sa ceara suspendarea presedintelui, utilizand in acest scop canalele mediatice pe care si le-au cumparat, imbogatindu-si astfel munitia de atac si arsenalul de aparare. Decat sa se atinga cineva de ei, mai bine – aprind tot statul! Concomitent, se deruleaza si alt scenariu in care presedintele nu mai e tinta, ci vanator, asmutindu-si haitasii pe urmele premierului. Aproape fiecare eveniment, fiecare lege, fiecare personaj plateste biletul de intrare la aceste filme. Cum ambele scenarii curg simultan, concurate sau completate de alte secvente turnate ocazional si individual de alti regizori interesati, rezultatul este o proiectie halucinanta, in care este imposibil sa stii – chiar daca toate cliseele sunt la locul lor – cum se va fi sfarsi filmul si cine piere din distributie. Pana acum cativa ani mai puteai deosebi (dupa unele replici) baietii buni din filmele proaste de baietii rai din filmele bune. Acum este imposibil, pentru ca toate filmele au devenit proaste – in frunte cu coproductia -Fuga lui Hayssam-, despre care dl Basescu insusi declara ca ne-a facut -penibili de doua ori-: o data fiindca l-am scapat si a doua oara fiindca toti vinovatii fug de raspundere. S-ar putea sa fim de trei ori penibili, insa, daca e adevarat, asa cum se banuia de anul trecut (si cum sustine acum si -Le Figaro-), ca Hayssam a fost pretul cerut (si achitat acum) pentru eliberarea celor trei ziaristi. In acest caz, inseamna ca presedintele, premierul, sefii serviciilor secrete si procurorul general au mintit necontenit, facand diverse acrobatii pana la terminarea piesei – dupa care actorii din SRI, SIE, Parchet au plecat acasa la PSD de unde provenisera cu Hayssam cu tot. Daca-i asa, ce repede au trecut cei 50 de ani de care vorbea dl Basescu! E un progres fata de comunism: am consumat 50 de ani de minciuni intr-un singur an. Si tot nu le-am terminat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















