Home În Lume Bulgaria ar putea cumpăra gaze naturale din România

Bulgaria ar putea cumpăra gaze naturale din România

DISTRIBUIŢI

Bulgaria ar putea importa gaze naturale din România, a anunțat ministrul economiei și energiei al acestei țări Delian Dobrev. Oficialul a asistat joi, la Ruse, la ceremonia de lansare a lucrărilor la partea bulgărească a interconexiunii între rețelele de gaze ale Bulgariei și României.
Dobrev a declarat că acest proiect va ajuta nu numai la creșterea securității alimentării cu gaze naturale, ci și la diversificarea surselor. '?ê?£tim că românii au un avans față de noi în ceea ce privește prospectarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, au descoperit deja cantități semnificative și acest proiect ne va da posibilitatea să cumpărăm gaze românești', a spus el, citat de Agerpres. Conducta între Ruse și Giurgiu va avea o capacitate anuală cuprinsă între 0,5 și 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă jumătatea din consumul Bulgariei, a precizat Dobrev.
Premierul bulgar Boiko Borisov, care a asistat, de asemenea, la ceremonia ce a marcat prima săpătură a interconexiunii, a spus însă că deține informații potrivit cărora și în blocul situat pe platoul continental și în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră există cel puțin aceleași cantități de gaze naturale ca și cele descoperite recent în România. 'Nu îi invidiez pe români, deoarece știu un pic mai mult decât voi și sper că în scurt timp va fi anunțată descoperirea unor zăcăminte de gaze și probabil de petrol și în partea bulgară a Mării Negre', a adăugat Borisov.
Guvernul bulgar a aprobat la sfârșitul lunii iulie emiterea unei autorizații care va permite grupului petrolier francez Total SA să efectueze prospecțiuni asupra blocului "Khan Asparuh", care are o suprafață totală de peste 14.000 kilometri pătrați și se află la o distanță de 15 kilometri de depozitul de gaze naturale descoperit în luna februarie a acestui an în zona românească din Marea Neagră.
Interconexiunea între România și Bulgaria are o importanță deosebită pentru că poate asigura, pe termen scurt, într-un moment de criză, fluxul de gaze într-un sens sau altul, iar pe termen lung contribuie la siguranța alimentării cu gaze a ambelor țări, a declarat, pentru Agerpres, Liviu Pintican, director general adjunct al Transgaz. Acesta a notat că segmentul românesc terestru este aproape finalizat, urmând în cel mai scurt timp să înceapă și construirea porțiunii pe sub Dunăre. Reprezentantul Transgaz a refuzat să comenteze dacă realizarea proiectului a întârziat din cauza părții bulgare, care abia acum începe lucrările de construcție, exprimându-și însă speranța că proiectul va fi finalizat în termenul stabilit, care este mijlocul anului viitor.
Premierul bulgar Boiko Borisov a cerut consorțiului bulgaro-austriac care va construi segmentul pe teritoriul țării să lucreze cu eforturi dublate pentru a finaliza proiectul înainte de termenul de 31 mai 2013. Kiril Temelkov, directorul general al companiei Bulgartransgaz, a promis că acest lucru se va întâmpla. Temelkov a spus ziariștilor că partea conductei de sub Dunăre care se proiectează în prezent va fi realizată printr-o tehnologie ultramodernă și practic nu va afecta în nici un fel mediul înconjurător – țeava va trece la câteva metri sub fundul fluviului. Tronsonul de sub Dunăre va fi construit de un consorțiu în care intră câteva companii românești și una din Bulgaria, a precizat ministrul.
Valoarea totală a proiectului este de circa 24 milioane de euro, din care 9 milioane sunt asigurate de fonduri europene, cofinanțarea părții bulgare este de 11 milioane de euro, iar restul trebuie asigurat de compania română Transgaz. Lungimea totală a conductei între Ruse și Giurgiu va fi de 25 km, din care 15,4 pe teritoriul bulgăresc, iar 2,1 kilometri pe sub Dunăre.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.